Expres

Se redeschide Bazinul Olimpic din Brașov

Se redeschide Bazinul Olimpic din Brașov.

Anunțul a fost făcut de (încă) primarul Allen Coliban.

„A fost schimbat liner-ul. Sunt foarte multe lucruri noi, inclusiv vestiarele au fost renovate și împrospătate. Am discutat cu conducerea bazinului, tocmai pentru a găsi o soluție de a da drumul pentru cluburile sportive, astfel încât toți înotătorii și poloiștii din Brașov să beneficieze de timp de antrenament. Cu atât mai mult cu cât vin Campionatele Naționale. Avem, iată, un bazin renovat și avem 28 de grade temperatura apei. Analizele de calitate a apei au fost făcute, sunt conforme; prin urmare, cluburile sportive vor avea acces începând de săptămâna aceasta. Pentru public vom mai aștepta câteva zile până când vin brățările de acces și se rezolvă problemele la sistemul de bilete”, a declarat Allen Coliban.

Se redeschide Bazinul Olimpic din Brașov

Lucrările, în valoare de peste 600.000 de lei, demarate pe timpul verii aveau dead-line-ul pentru finalul lunii septembrie, dar au fost întârzieri – Detalii, AICI.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button