Expres

Se plătesc mai repede pensiile?

 

A devenit deja o cutumă ca în decembrie, când sunt sărbătorile de Crăciun și Anul Nou, pensiile să fie plătite mai repede, astfel încât oamenii să-și procure cele necesare, mai ales că 25 și 26 sunt zile libere, ba chiar și 27, anul acesta, că pică duminica. Astfel, în loc de 14-28 decembrie, banii ar urma să ajungă în buzunarele pensionarilor de-a lungul perioadei 11-23 decembrie. De aceea, de câteva zile suntem întrebați insistent când începe, în avans, plata pensiilor. Neoficial, poștașii i-au anunțat pe vârstnici că de astăzi vor începe să le aducă indemnizațiile. Nu am reușit însă să obținem un răspuns oficial de la conducerea  Casei Judeţene de Pensii Brașov și nici pe site-ul Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), nici pe cel al Poștei Române nu este vreo informație în acest sens. Tot din surse neoficiale, în cazul pensionarilor care primesc pensiile pe carduri, viramentele către bănci ar fi fost făcute de Casa de Pensii deja de ieri. Așteptăm însă confirmările.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button