Expres

Se întâlnesc cu guvernanții, dar nu renunță la protest

Se întâlnesc cu guvernanții, dar nu renunță la protest

Așa cum v-am informat (detalii aici), Patronatul Antreprenorilor Contabili din România (PACR) declanşează luni un protest în Piaţa Victoriei din Capitală pentru a atrage atenţia asupra climatului economic marcat de „haos legislativ şi incertitudine fiscală”, solicitând totodată schimbări fundamentale în politica fiscală a ţării.

Contabilii și economiștii care vor protesta, luni, împotriva măsurilor fiscale opresive recente anunță că vor discuta cu ministrul Finanțelor Marcel Boloș, mâine la 12.30, și de dimineață, cu delegația premierului, potrivit unui comunicat transmis de Patronatul Antreprenorilor Contabili din România (PACR).
Se confirmă astfel că, luni, delegația PACR va participa la discuții și negocieri cruciale. La ora 9:00 va avea loc întâlnirea cu reprezentanții prim-ministrului, iar la ora 12:30 se va continua dialogul cu delegația Ministerului Finanțelor Publice, condusă de ministrul Marcel Boloș, conform comunicatului.

„Suntem la un punct de cotitură pentru viitorul economic al României. Abuzurile legislative şi măsurile fiscale opresive afectează profund fiecare antreprenor, economist, contabil şi contribuabil din această ţară. În ultimele luni, am fost martorii unei avalanşe de modificări legislative, care apar în medie la fiecare două zile lucrătoare. Este imposibil să cerem celor care îşi plătesc taxele şi impozitele să-şi adapteze permanent afacerile sau bugetele personale la un astfel de ritm haotic. Această instabilitate nu face decât să sufoce dezvoltarea şi inovaţia, afectând negativ economia naţională. De la înfiinţare, fiecare companie este tratată ca un potenţial evazionist, iar această presiune este amplificată de peste 60 de instituţii cu atribuţii de control, fără a oferi însă îndrumare şi consiliere adecvată. În acest context, organizăm protestul: “Fără haos în legislaţia fiscală” pe 8 iulie, în Bucureşti, pentru a atrage atenţia asupra acestor probleme critice şi pentru a cere schimbări fundamentale în politica fiscală a ţării”, a transmis Patronatul Antreprenorilor Contabili din România.

La protestul din Piaţa Victoriei ar putea participa în jur de 3.000 de oameni, contabili şi economişti, însă astfel de acţiuni vor avea loc şi în alte oraşe din ţară precum Timişoara, Oradea, Iaşi şi Bistriţa, au declarat duminică, pentru Agerpres, reprezentanţii patronatului.

„Nu vom renunţa la protest chiar dacă s-a reuşit deschiderea unui dialog cu reprezentanţii Guvernului. La ora 9:00, o delegaţie va intra la discuţii cu reprezentanţii premierului, iar la 12:30 cu cei ai delegaţiei de la Ministerul Finanţelor, dar protestul va continua. De asemenea, oamenii s-au organizat şi în alte oraşe unde au obţinut deja autorizaţii pentru protest. În funcţie de discuţiile cu autorităţile vom decide dacă vom extinde protestul şi în zilele următoare. De altfel, s-au raliat protestului nostru mai multe patronate: ANAT, FPTIOR, Patronatul Medicilor de Familie, OFA UGIR etc. Din estimările noastre, la protestul de mâine din Piaţa Victoriei vor participa în jur de 3.000 de oameni”, au precizat sursele citate.

Într-un comunicat al organizaţiei patronale, transmis astăzi, PACR marchează o primă reuşită în contextul acestui protest, având în vedere deschiderea unui canal de dialog direct cu reprezentanţii premierului şi cu cei ai Ministerului Finanţelor.

Într-un mediu economic atât de instabil, este esenţial să creăm canale de comunicare directe şi eficiente cu autorităţile. Deschiderea dialogului cu reprezentanţii Prim-ministrului şi ai Ministerului Finanţelor Publice reprezintă un prim pas crucial pentru stabilitatea şi predictibilitatea legislativă de care avem nevoie”, a transmis Ligia Mădălina Zgubea, cofondator PACR, citată în comunicat.

Acest succes iniţial vine în urma solicitărilor ferme transmise de PACR, reflectând dorinţa de a aduce stabilitate şi claritate în cadrul legislativ fiscal.
Este deosebit de important de evidenţiat că echipele Ministerului Finanţelor Publice şi ANAF au asigurat că vor aloca tot timpul necesar pentru a aborda în detaliu propunerile PACR. Aceste propuneri sunt fundamentale pentru a stabiliza şi revitaliza mediul fiscal, necesitând o analiză aprofundată şi implementarea de măsuri imediate şi concrete”, se precizează în comunicat.

Potrivit cofondatorului PACR, Alina Maria Corol, confirmarea participării la discuţiile cu reprezentanţii statului este o reuşită semnificativă pentru organizaţie şi pentru toţi membrii comunităţii care susţin această iniţiativă. „Aceasta arată că vocea ne este auzită şi că suntem pe drumul cel bun pentru a realiza modificările necesare în sistemul fiscal, în beneficiul tuturor contribuabililor”, adăugat ea.

În acest context, organizaţia transmite un apel la remobilizare masivă, pentru „a înmulţi reuşitele în continuare şi a atinge obiectivele propuse”.

„Este momentul să fim uniţi şi să ne remobilizăm pentru a continua lupta noastră. Propunerile noastre sunt esenţiale pentru un sistem fiscal echitabil şi transparent. Faptul că echipele MF şi ANAF sunt dispuse să aloce timpul necesar pentru a le discuta este un semnal pozitiv şi un pas important spre progres”, a concluzionat Mihaela Diaconu, un alt cofondator al PACR, citată în comunicat.

Protestul „Fără haos în legislaţia fiscală” de luni, 8 iulie, reprezintă un moment decisiv, iar participanţii sunt încurajaţi să se alăture în număr cât mai mare în Bucureşti, în Piaţa Victoriei, dar şi în alte oraşe precum Timişoara, Oradea, Iaşi şi Bistriţa, unde se vor desfăşura acţiuni similare.

Patronatul explica recent într-un comunicat că protestul „Fără haos în legislaţia fiscală” vizează nu doar problematica recentă a e-TVA şi e-Factura, ci şi alte numeroase abuzuri fiscale şi legislative. „Ignorarea instrumentelor democratice şi a transparenţei decizionale, adoptarea ordonanţelor de urgenţă fără consultare publică şi fără implicarea specialiştilor sunt doar câteva dintre aspectele care ne-au adus aici. De asemenea, încălcarea datelor personale prin declararea tuturor facturilor de achiziţii ale persoanelor fizice şi delegarea competenţelor ANAF către contribuabili sunt practici inacceptabile care trebuie să înceteze”, se menţiona în documentul transmis anterior.

Potrivit sursei citate, un alt punct crucial este cerinţa de a schimba din nou casele de marcat pentru a imprima QR coduri, fără a oferi deduceri fiscale. Aceste măsuri sunt abuzive şi costisitoare pentru companii. Mai mult, există suspiciuni rezonabile că actul normativ referitor la e-TVA are ca scop întârzierea rambursărilor de TVA, împovărând astfel mediul privat cu finanţarea bugetului public fără o reformă adevărată a cheltuielilor publice.

„Prin acest protest se solicită predictibilitate legislativă prin stabilirea unui calendar clar al modificărilor fiscale, cu o perioadă de minimum şase luni înainte de implementare. Cerem respectarea dialogului social şi a transparenţei decizionale, implicarea reală a mediului de afaceri şi a specialiştilor în procesul de elaborare a politicilor fiscale. Este imperativă simplificarea procedurilor fiscale prin eliminarea declaraţiilor redundante şi a cerinţelor birocratice inutile”, se mai arată în comunicat.

Protestul „Fără haos în legislaţia fiscală” va începe luni, la ora 9:00, după care se va merge în marş spre sediul Ministerului de Finanţe din Piaţa Constituţiei, unde va continua protestul.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button