Expres

Se fac iar angajări în Armată

Doriți să vă angajați în armată? Acum este momentul! Ați fost admis la selecție, dar nu ați fost repartizat în seria anterioară? Există o nouă șansă!”, anunță Ministerul Apărării Naționale.

MApN recrutează candidați pentru ocuparea a 1.695 de posturi de soldat/gradat profesionist – seria suplimentară 2022. 79 de locuri sunt pentru Brașov. Vă puteți înscrie până la data de 24 octombrie 2022.

Se pot înscrie persoane cu vârstele cuprinse între 18 și 45 de ani. Candidații nerepartizați în seria I din acest an vor fi repartizați odată cu cei din seria a II-a. Fără să mai susțină probele de selecție (doar în cazul în care au trecut 6 luni de la ultima examinare medicală, candidații o vor repeta).

Înscrierile se pot face până la data de 24 octombrie 2022, la sediul Biroului Informare Recrutare Brașov, din municipiul Brașov, str. Lungă, nr. 231, în cadrul Centrului Militar Județean Brașov.

Condițiile minime de recrutare sunt următoarele:

– cetăţenie română şi domiciliul stabil în România;

– vârsta între 18 ani împliniţi, la data începerii programului de instruire, şi cel mult 45 de ani împliniţi, la data finalizării programului de instruire;

– absolvirea cel puţin ai primilor doi ani de studiu din învăţământul secundar superior, în condiţiile prevăzute de Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare (minimum 10 clase);

– numai pentru arma „auto” şi/sau pentru specialităţile militare care necesită conducerea tehnicii specifice auto din arma „geniu”: să posede permis de conducere auto valabil, categoriile B şi C.

Se fac iar angajări în Armată. Condiţiile şi criteriile de recrutare pot fi consultate aici.

Selecția candidaților se va desfășura în perioada 26 septembrie – 11 noiembrie, la Centrul Zonal de Selecție și Orientare Breaza.

Despre probele de selecţie citiţi aici.

Examinarea medicală va avea loc în perioada 3 octombrie – 15 noiembrie, în cadrul Spitalului Militar de Urgență „Regina Maria”, Brașov.

Termen final de întocmire sau actualizare a dosarelor de candidat: 25 noiembrie 2022.

Repartizarea candidaților pe unități militare, arme/servicii/specialități militare va avea loc în perioada 7-8 decembrie.

Se candidează pentru un post, nu pentru toate locurile scoase la concurs, așadar, concursul este pe post. Detalii obțineți de la personalul recrutor de la biroul informare-recrutare.

Prezentarea candidaților fără stagiu militar, în centrele de instrucție, se va face în data de 9 ianuarie 2023, iar a celor cu stagiu militar, în data de 6 februarie 2023.

Informaţii complete şi consiliere veţi primi la Biroului Informare Recrutare Brașov, la telefon 0268 510 468, 0268 510 466 (centrala) sau pe pagina de Facebook/ Centrul Militar Județean Brașov.

Vă așteptăm la Biroul informare-recrutare Brașov. Dacă aveți cunoscuți care ar dori să se alăture Armatei României sau se potrivesc profilului dinamic al Soldatului Gradatului Profesionist (SGP), atunci «like & share»”, se arată pe pagina de Facebook a Centrului Militar Județean Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre


0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button