Se curăță pădurea din zona străzii Jepilor

De câteva luni, liniștea pădurii din Zona străzii Jepilor este tulburată de zgomotul produs de drujbe. Oamenii au început să fie îngrijorați, temându-se că și la Brașov se taie necontrolat. „Aici este pantă și, dacă se taie prea mulți pomi, este posibil să apară alunecări de teren”, spune îngrijorat unul dintre localnici.
În schimb, reprezentanții Regiei Publice Locale a Pădurilor „Kronstadt RA” care administrează fondul forestier din jurul Brașovului, au precizat că, în zona amintită se efectuează doar lucrări de igienizare a pădurii. „În nici un caz nu este vorba de tăieri masive, ci de un «pachet de produse accidentale»: copaci căzuți, uscați sau în curs de uscare. De asemenea, tăiem și arborii atacați de insecte, pentru că altfel există pericolul apariției unor focare de infecție”, a explicat Ciprian Cojocaru, inginer în cadrul Regiei Kronstadt. (R.C.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




