Se circulă în condiţii de iarnă pe mai multe drumuri naţionale
Circulația rutieră pe mai multe drumuri naționale se desfășoară în condiții de iarnă, în urma ninsorilor care au căzut în ultimele ore, anunţă Infotrafic. Pe mai multe sectoare ale unor drumuri se semnalează zăpadă, care măsoară între 1 – 3 cm grosime, astfel: pe DN 67C Novaci – Rânca (Gorj), pe DN 7A Voineasa – limita cu judeţul Hunedoara, pe DN 1R – în zona localităţii Beliş (Cluj), pe DN 2D limita cu judeţul Vrancea – Ojdula (Covasna), pe DN 7C Bâlea Cascadă – Cârţişoara (Sibiu), pe DN 12A Miercurea Ciuc (Harghita) – limita cu judeţul Bacău şi pe segmentul Ghimeş – Comăneşti (Bacău), pe DN 12C Gheorghieni (Harghita) – limita cu judeţul Neamţ, pe DN 13A Satu Mare – Vlahiţa şi pe DN 13B Praid – Gheorghieni (Harghita), pe DN 15 Topliţa (Harghita) – limita cu judeţul Neamţ, pe DN 17 şi pe DN 18 la Cârlibaba (Suceava), DN 1 Ploieşti – Buşteni.
Zăpadă se mai semnalează şi pe DN 73 Piteşti – Râşnov, la Dâmbovicioara (în zona pensiunii Dealul Sasului). Şi în mai multe localităţi din Braşov ninge de câteva ore.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.