Expres

Se caută șef pentru Casa de Asigurări de Sănătate

  • logomytex.png
 

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunțat că, în perioada 25-27 mai, va organiza concurs de ocupare a postului de președinte-director al caselor de asigurări de sănătate din 38 de județe, printre care și Brașovul, unde dr. Elemer Wusinczky este, în prezent, interimar pe post. Înscrierea candidaților se face până în 21 mai, la sediul CNAS. Concursul pentru postul de președinte director va consta într-o probă scrisă, pe 25 mai, și un interviu, pe 27 mai. Candidatul care este declarat admis trebuie să obțină, atât la proba scrisă, cât și la interviu, minim nota 7.

Dosar stufos
Prin regulament, dosarul candidaților trebuie să conțină o adeverință care să ateste calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate, dar mai ales o recomandare de la ultimul loc de muncă (aceasta trebuie să cuprindă în mod obligatoriu, caracterizarea profilului profesional și moral al persoanei) sau copie a fișei de evaluare a performanțelor profesionale. Pe lângă actele de studii și adeverința care atestă starea de sănătate, candidații au nevoie de cazier fiscal și de două declarații notariale, din care una cel puțin ciudată, cea care să ateste capacitatea de exercițiu deplină, și una privind faptul că nu a suferit condamnări penale, nici măcar amnistiate sau grațiate.

Telenovela schimbărilor
Dr. Elemer Wusinczky a mai fost director interimar al CASJ Brașov și a mai a obținut o dată „titularizarea” pe post. El a câștigat concursul organizat în martie 2009 de CNAS, după ce a obținut nota 9.40 la proba scrisă și 9.50, la interviu, fiind al treilea pe țară. Postul devenise atunci vacant după ce dr. Paul Becheanu fusese revocat din funcție prin ordin al președintelui Casei Naționale, prof.dr. Irinel Popescu. Dr. Wusinczky a fost șef deplin al CASJ până în decembrie 2009, când Irinel Popescu a fost înlocuit din funcție de Lucian Duță, iar toți șefii de case județene au fost demiși pe baza unui ordin de modificare a indicatorilor de management. Totuși, în 70% din cazuri, directorii generali care ocupau funcțiile au fost numiți interimari până la organizarea concursului. Dr. Elemer Wusinczky a ocupat în ultimii 11 ani și postul de director executiv adjunct, medic-șef al Casei, dar și diferite funcții de conducere în CASJ Brașov.     (L.J.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google