Expres

Se așteaptă o viitură din Ucraina, pe Siret!

  • article_259067_1.jpg
 

Debitul Siretului ar urma să ajungă, mâine dimineață, la 2.000 de metri cubi pe secundă în zona Lespezi, dublu față de valoarea înregistrată marți dimineață, informează Mediafax. Creșterea este generată de intrarea pe cursul românesc al unui vârf de viitură venind dinspre Ucraina. Situația pe Siret este „cea mai gravă din ultimii ani, dacă nu chiar zeci de ani“, spun hidrologii. Specialiștii au prognozat faptul că întregul sector românesc al Siretului se va afla pentru un timp sub cod roșu de inundații, nivelurile depășind, în anumite zone, chiar și cu doi metri cotele de pericol înainte de viitura așteptată din nord. Hidrologii au instituit, marți, cod roșu pe mai multe sectoare ale râurilor Siret, Prut, Jijia și Râul Negru, aferente județelor Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Bacău, Galați și Covasna, având în vedere prognoza meteorologică și nivelul apei din sol, noua avertizare fiind valabilă până miercuri. Județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău și Vaslui sunt, până miercuri dimineață, sub avertizare cod galben de ploi.
Guvernul va discuta, în ședința de miercuri, măsurile care se impun în urma inundațiilor din ultimele zile, prioritățile fiind prevenirea altor evenimente tragice și protejarea persoanelor care se află în pericol de a fi afectate de calamități, a declarat vicepremierul Marko Bela.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google