„Scuzele nu schimbă realitatea”
„Scuzele nu schimbă realitatea”…
Poliția Română, prin structurile de prevenire a criminalității, derulează la nivel național, până în 31 ianuarie 2025, Campania de prevenire a violenței domestice „Scuzele nu schimbă realitatea”, prin care promovează și aplicația Bright Sky.
„Prin această campanie se dorește intensificarea activității de informare a populației și a specialiștilor asupra fenomenului violenței domestice, cu sprijinul vectorilor de imagine, influenceri, canale media online și offline.
Scopul campaniei este acela de a crește gradul de conștientizare cu privire la gravitatea fenomenului violenței domestice, atât la nivelul populației cât și al specialiștilor care interacționează cu victimele abuzurilor”, au explicat reprezentanții IPJ Brașov.
Poliția Brașov vă recomandă:
-Dacă vă simțiți în pericol, nu ezitați să apelați numărul de urgență 112;
-Folosiți aplicația Bright Sky RO;
-Pentru propria dvs. protecție, descărcați aplicația doar pe un dispozitiv de încredere la care agresorul nu are acces (telefon mobil, tabletă);
-Înainte de a utiliza funcția „Jurnalul meu”, asigurați-vă că aveți o adresă de e-mail sigură (neștiută de agresor) și că nimeni altcineva nu are acces la ea. Dacă e nevoie, puteți face un cont de e-mail nou. Acolo se vor stoca toate fotografiile, filmele, înregistrările audio pe care le trimiteți dvs. și pe care le puteți folosi ulterior ca probe, la nevoie.
-Este de preferat să completați chestionarele online din aplicație într-un loc unde nu vă întrerupe și nu vă influențează nimeni, pentru ca rezultatul să reflecte cât mai bine adevărul.
-Chestionarele „Sunt expus/ă la risc?” și „Membru al familiei sau prieten expus riscului” din aplicație sunt concepute pentru a oferi utilizatorilor indicii asupra semnelor de abuz potențial din relația lor sau a rudelor/cunoscuților. Totuși, aceste chestionare nu ar trebui să fie considerate drept singurul indiciu al stării de sănătate a relației. Dacă nu sunteți siguri și simțiți că pericolul este potențial, vă recomandăm întotdeauna să contactați cel mai apropiat serviciu de asistență sau să aflați mai multe despre cum puteți ajuta pe cineva cunoscut, folosind aplicația Bright Sky România.
-În scopuri de confidențialitate/siguranță, unele adrese din instrumentul „Găsește ajutor” al aplicației nu sunt publicate/afișate. Puteți contacta aceste organizații care oferă servicii de consiliere/adăpost prin telefon și astfel veți afla și adresa exactă.
-Vă rugăm să rețineți că orice apeluri efectuate de pe telefonul dvs. vor apărea în istoricul apelurilor telefonului și în factură. Pentru a păstra aceste apeluri secrete, puteți folosi telefonul altei persoane de încredere.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
“Da,dar ma iubeste”.Aahhh ! Ma iubeste ca pe “Doamne Fereste” … Mai tineti minte ghidul ala publicat de Playboy prin 2000,cu privire la cum sa-ti bati iubirea vietii tale model autohton atrasa de organ mai rau ca cioara de crom,fara… Citeşte mai mult »