Școlile îi vor putea amenda pe părinți. Ce noi obligații au aceștia
Școlile îi vor putea amenda pe părinți. Ce noi obligații au aceștia
Părinţii sau directorii de şcoală care refuză să semneze contractul educaţional riscă să plătească amendă între 1.000 lei şi 5.000 de lei, dacă nu semnează contractul educaţional, la intrarea elevilor în clasa pregătitoare, a V-a sau a IX-a, potrivit Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar (ROFUIP) 2024.
În cazul directorilor de şcoală care refuză semnarea contractului, aceştia pot face muncă în folosul comunităţii, în loc de amendă.
Contravenţia se constată de către persoanele care au atribuţii de control din cadrul direcţiei judeţene de învăţământ preuniversitar (fostul IŞJ) sau al Ministerului Educaţiei, „în urma sesizării formulate de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ sau de către beneficiarii primari ori părinţii/reprezentanţii legali ai acestora”.
Contractul educaţional a fost actualizat, iar părinţii au mai multe obligaţii, cum ar fi: să asigure o ţinută decentă a elevilor, să participe la şedinţele cu părinţii online sau fizic sau să-şi exprime acordul cu privire la prelucrarea datelor personale.
Conform noilor reguli, părinții trebuie să își exprime acordul cu privire la acordarea serviciilor de consiliere școlară elevului, în situațiile prevăzute de cadrul legal.
Părintele e obligat să înlocuiască sau să plătească contravaloarea unui bun stricat de elev, mai scrie în contractul educaţional 2024.
O nouă precizare în contract este aceea că „orice neînţelegere dintre părţi se poate soluţiona pe cale amiabilă, în cadrul Consiliului de Administraţie al unităţii de învăţământ”.
Și regulamentul școlii
Începerea noului an şcolar vine cu o cerinţă obligatorie pentru părinţi: să citească regulamentul de ordine interioară şi să se asigure de respectarea lui, potrivit ROFUIP 2024.
„Respectarea prevederilor regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţii de învăţământ de către personalul didactic, didactic auxiliar, administrativ, elevi şi părinţi/reprezentanţi legali este obligatorie. Nerespectarea regulamentului constituie abatere şi se sancţionează conform prevederilor legale”, este menţionat în ROFUIP 2024.
Școlile îi vor putea amenda pe părinți. Ce noi obligații au aceștia
Pentru transparenţă, regulamentul de ordine interioară va fi publicat pe website-ul unităţilor de învăţământ:
„Regulamentul de ordine interioară se aduce la cunoştinţa publicului, prin intermediul site-urilor proprii, într-o secţiune specială, şi prin orice altă formă de comunicare publică existentă la nivelul unităţii de învăţământ”, se mai arată în documentul amintit.
Regulamentul de ordine interioară este un set de norme şi reguli specifice fiecărei unităţi de învăţământ, care detaliază drepturile şi obligaţiile elevilor, ale părinţilor şi ale cadrelor didactice.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.