Școală internațională de vară în psihologie și psihoterapie, în Poiana Brașov

Poiana Brașov găzduiește până la finele lunii iulie cel mai important eveniment anual de psihologie adleriană, de pregătire profesională continuă pentru psihologi, psihoterapeuți, consilieri, educatori, profesori, manageri, părinți traineri, cursurile fiind susținute de terapeuți și profesori din întreaga lume. În România psihologia individuală este reprezentată oficial de Asociația pentru Psihologie și Psihoterapie Adleriană din România – APPAR, cu sediul la București. Orientarea și standardele APPAR sunt nord-americane. APPAR, filiala Brașov, este partenerul local pentru ediția din acest an a International Comitee of Adlerian Summer Schools and Institutes (ICASSI), eveniment cu o tradiție din 1962, ediția din 2009 fiind găzduită de SUA.
La această școală de vară participă peste 300 de specialiști, dintre care 200 reprezentând 25 de țări din întreaga lume: Bahamas, Belarus, Bulgaria, Germania, Ghana, Grecia, Hong-Kong, Ungaria, India, Iran, Israel, Japonia, Letonia, Lituania, Malta, Nigeria, România, Slovacia, Elveția, Olanda, Turcia, Marea Britanie, SUA și Uruguay. ICASSI oferă posibilitatea întâlnirii unora dintre cei mai buni terapeuți și profesori din întreaga lume, într-un mediu stimulativ și multicultural. Nu înseamnă doar pregătire profesională, ci și dezvoltare personală, pentru că acordă importanță deosebită factorului uman și social, motiv pentru care, în cadrul progamului școlii de vară este încurajată participarea la activitățile informale de grup, care presupun comunicare, joc, mișcare și implicare.
„Pe lângă beneficiile/aspectele profesionale, evenimentul pe care îl organizăm este un extraordinar prilej de promovare și deschidere pentru Brașov și de a prezenta frumoasele zone și tradiții ale orașului nostru”, a subliniat Adina Voinea, reprezentantul APPAR Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




