Expres

SCHIMBARE. Trecem la ora de iarnă!!

 

La finele acestei săptămâni trecem la ora de iarnă. În noaptea de sâmbătă spre duminică, pe 25 octombrie, România va trece la ora oficială de iarnă. Astfel, românii vor fi nevoiţi să dea ceasurile cu o oră în urmă, pentru că ora 4 va deveni ora 3. Și astfel 25 octombrie va deveni cea mai lungă zi din 2015, având 25 de ore. Trecerea la ora Europei Orientale, ora oficială de iarnă, nu va modifica mersul trenurilor în vigoare până la 24 octombrie.

Ora de iarnă este ora normală a oricărui stat de pe glob, iar ora de vară este cea vinovată pentru „dereglarea“ ceasurilor. Ideea orei de vară vine din secolul al XVIII-lea și îi aparține omului de știință Benjamin Franklin.  În 1784, acesta a scris un eseu numit „An Economical Project” în care îndemna populația să se trezească mai devreme pentru a se folosi de lumina soarelui, economisind astfel uleiul utilizat la lămpi. De asemenea, omul de știință George Vernon Hudson din Noua Zeelandă a propus schimbarea orei de vară, în 1895. Germania a făcut modificarea la 30 aprilie 1916. Au urmat Marea Britanie, Belgia, Danemarca, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia și Tasmania. În 1918, ora de vară a fost introdusă și în SUA. În prezent, aproximativ 70 de țări au introdus ora de vară.

În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932. Din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată. Ulterior, ora de vară a fost reintrodusă în România începând cu 1979. Schimbarea a vizat reducerea consumului de energie electrică, și a durat, cu mici modificări, până în 1996. În 1997, prin ordonanță guvernamentală, orarul de vară a fost din nou corelat cu cel practicat în țările Uniunii Europene, fiind prelungit cu încă o lună. În lunile de vară, ora este dată înainte pentru ca principalele activități să se desfășoare cât mai mult posibil pe lumină naturală, economisindu-se energia electrică necesară iluminatului.

SUA și Canada mai rămân pe ora de vară

În prezent, toate statele din Europa schimbă ora primăvara și toamna. Lor li se alătură și cele din restul continentelor, mai puțin Japonia, China, țările de la Ecuator și de la tropicul Capricornului. SUA și Canada vor trece la ora de iarnă în 1 noiembrie 2015. Aceste state trec la ora de vară în a doua duminică din martie – numind procedeul „Daylight Saving Time” – economisirea luminii pe timpul zilei, în traducere liberă – și revin la cea de iarnă în prima duminică din noiembrie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button