Expres

SCHIMBARE DIN MERS: Noaptea cea mai lungă a comercianților: TVA s-a „dat înainte” cu 5 puncte procentuale

  • article_259171_1.jpg
 

Din cauza majorării TVA, firmele specializate cu modificările caselor de marcat au fost asaltate de micii comercianți. Marile magazine au închis ieri mai devreme, situație care se repetă și astăzi, când deschid mai târziu. Altele au lucrat normal, angajații lor modificând în această noapte toate prețurile de la rafturi.

Trecerea la cota de TVA de 24% a dat peste cap programul tuturor comercianților, indiferent că vorbim despre băcănia de la parterul blocului, de magazinul din piață sau de magazinele marilor rețele comerciale.
Cei care au solicitat unor firme autorizate să schimbe softul TVA la casele de marcat erau programați după orele 17.00 pentru că „e ceva aglomerație. Veniți după 17.00 și într-o oră e gata. Dacă nu veniți astăzi, mâine o să fie nebunie totală. Vă asigur”. Și situația nu a fost una singulară. Practic, în toată țara există circa 500 de firme autorizate care pot efectua modificări de soft pentru ca TVA calculată să fie 24% și este foarte clar că nu toate firmele plătitoare de TVA vor reuși din primele ore ale zilei de azi să respecte prevederile fiscale. Cei care nu au reușit să facă modificările de soft, pot trece toate vânzările într-un caiet de bunuri, intrări-ieșiri, într-un registru de casă. Ulterior, după fiscalizarea corectă a casei de marcat, pot înregistra și electronic operațiunile.
De cealaltă parte, firmele specializate cu modificările la casele de marcat au lucrat non-stop pentru a face trecerea de la 19% la 24%, unii specialiști declarând că modificările la o singură casă de marcat durează aproximativ 15 minute. Și se taxează cu cel puțin 50 de lei.

Zeci de mii de prețuri schimbate la raft
În ceea ce-i privește pe marii retaileri, practic, ieri, toți angajații acestor tipuri de magazine au fost obligați să lucreze la schimbarea softului care calculează TVA 19% cu cel care aplică o TVA de 24% la cumpărăturile efectuate de clienți. Însă lucrul cel mai complicat a fost modificarea fizică a tuturor prețurilor de la rafturi. Zeci de mii de prețuri în câteva ore.
În aceste condiții, managerii a două dintre magazinele din oraș au decis să închidă mai repede decât aveau programat în mod obișnuit, la orele 21.00 și respectiv orele 22.00, față de o zi normală de lucru în care „obloanele” se trag la orele 23.00. Mai mult, unul dintre magazine se va deschide astăzi mai târziu cu o oră față de programul oficial, adică la orele 9.00, iar altul va reduce și astăzi programul de lucru cu o oră și jumătate pentru a pune ordine la rafturi.
Alte două lanțuri de magazine au hotărât să păstreze programul oficial de lucru, angajații fiind obligați să lucreze câteva ore în plus pentru ca de azi casele de marcat să taxeze cu 24% consumul. „Am fost anunțat că trebuie să stau peste program pentru a modifica toate prețurile de pe raion. Toți colegii mei vor face asta. Am înțeles că vor fi aduși de acasă și angajații care au liber. Sunt curios dacă vom fi plătiți pentru orele lucrate în plus”, ne-a declarat sub protecția anonimatului angajatul unei rețele comerciale.
Și magazinele care în mod normal erau deschise non-stop au fost afectate de introducerea TVA de 24%, acestea încetându-și activitatea în timpul nopții.

Testări live, cu clienții la casă
În legătură cu această situație, vicepreședintele Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR), Delia Nica, citată de un portal economic a precizat: „Facem apel la înțelegerea clienților, pentru că nu este posibil ca într-o singură noapte să schimbăm toate etichetele cu prețurile de la raft”. În acest fel, ea a contrazis astfel optimismul ministrului Finanțelor, Sebastian Vlădescu, care declara că „nu văd ce este atât de complicat să schimbi un soft de la 19 la 24%”. Nica a explicat că, din cauza faptului că nu se pot face simulări și teste ale sistemului electronic, acestea vor fi făcute „live, cu clienții în magazin”.
Chiar de la anunțarea sa, decizia de a majora TVA a fost criticată de AMRCR, care a considerat că pentru salvarea bugetului de stat singura soluție viabilă este diminuarea evaziunii fiscale. Potrivit reprezentanților asociației, tentația crescândă a companiilor intermediare va fi aceea de a comite evaziune fiscală, în condițiile în care acest fenomen reprezintă deja un flagel al economiei românești, cu care autoritățile pierd lupta în mod constant.

Garda Financiară, în control
Firmele care nu trecut la TVA 24% au de ce să-și facă griji, mai ales că Garda Financiară va face verificări dacă s-a operat modificarea cotei de TVA în aparatele de marcat. „Este obligația comercianților să cheme firmele care se ocupă cu furnizarea de case de marcat și cu softuri pentru acestea și să instaleze programele care calculează automat cota de TVA de 24% față de cea de 19%, cât este până în 30 iunie, la ora 24.00”, ne-a declarat comisarul Dorin Păunescu, adjunctul comandatului Comisariatului Gărzii Financiare Brașov. Aceeași sursă ne-a mai spus că „se vor face controale mai mult ca sigur. Probabil nu de mâine (n.r.-azi), dar în zilele următoare cu siguranță”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google