Scandalul racolarilor din CJ

Liderul PNL Brasov, presedintele Consiliului Judetean Aristotel Cancescu, a tinut sa remarce ca derularea intalnirii presedintilor forurilor administrative judetene de la Mamaia, de la finele saptamanii trecute, a fost prezentata deformat de reprezentantii mass-media. Reamintim ca in urma acestei reuniuni a fost semnat un act prin care participantii, numerosi membri ai actualei coalitii, protestau cu privire la o eventuala modificare a Legii 215/2001, privind administratia publica locala, mai ales la capitolele privind modul in care pot fi revocati presedintii consiliilor judetene.
Opinie personala
„A fost lansata ideea eronata ca noi ne-am intalnit cu pesedistii, ne-am imbratisat si ne-am pupat, si apoi am semnat un act. De fapt, social-democratii aveau pregatit un document foarte critic la adresa actualei puteri. Noi i-am convins sa renunte la aceste formulari si sa adoptam o rezolutie fara coloratura politica, care sa se refere la aspecte de ordin administrativ”, a precizat Cancescu. El a sustinut ca a discutat cu reprezentantul Biroului Executiv al PNL care se ocupa de Brasov, Dan Radu Rusanu, iar acesta i-a spus ca are dreptul la o opinie personala. De altfel, Cancescu a explicat ca a evitat sa raspunda apelurilor telefonice ale ziaristilor pentru ca nu discutase cu factorii de conducere ai PNL.
„Ar fi prima mea sanctiunepe linie de partid!”
Presedintele CJ a declarat ca a discutat si cu liderul partidului, Calin Popescu Tariceanu, care nu i-a pus in vedere sa-si retraga semnatura si nici nu i-a vorbit de nici o sanctiune: „Noi suntem un partid democratic in care se accepta diversitatea de opinii. Daca se va decide sa fiu sanctionat, asta este! Ar fi prima mea sanctiune pe linie de partid. Eu cred ca atunci cand se adopta o lege nu trebuie sa se aiba in vedere doar actuala putere, pentru ca guvernarile sunt vremelnice. Am fost presedintele CJ si in opozitie si stiu cat este de greu, mai ales ca in urma cu 4 ani mi s-a propus sa intru in PSD si pentru ca am refuzat am suportat numeroase repercusiuni. Ajunsesem ca saptamanal sa mi se faca o plangere penala!”. Din aceste motive, a sustinut Cancescu, a ajuns sa se pronunte impotriva modificarii Legii nr. 215/2001: „Sunt de parere ca si presedintii de consilii judetene ar trebui sa fie desemnati prin vot uninominal, ca si primarii si sa fie revocati la fel ca acestia. In acest mod ei nu ar mai depinde de un partid sau de altul. Se pare ca PNL accepta ideea privind numirea presedintilor, dar nu si cea care vizeaza modul de revocare, insistandu-se pe schimbarea prin votul a jumatate plus unu din numarul consilierilor judeteni”.
Cancescu sustine ca nu face racolari
Referitor la demersurile privind racolarea de consilieri judeteni ai altor partide, respectiv din PRM si PSD, in vederea construirii unei majoritati simple in plenul Consiliului Judetean Brasov, Aristotel Cancescu a sustinut ca este vorba despre un simplu zvon. „Cine vrea sa vina la noi, vine de bunavoie, nu obligat. Unii speculeaza orice!”. Relatam ieri ca liderul liberal brasovean pare a fi speriat de iminenta schimbare a Legii nr. 215/2001 a administratiei locale, care va permite schimbarea presedintelui CJ cu votul unei majoritati simple si ca, astfel, a achizitionat, deja, in filiala pe care o conduce un nou consilier, respectiv pe Simona Gheorghe (ex-PRM). De asemenea, surse din organizatiile judetene PNL si PSD sustin ca Aristotel Cancescu va avea pe viitor sustinerea consilierilor social-democrati, precum si ca pesedista Carmen Ionescu va trece la liberali.
„Trandafiri” suspectati ca vor sa se transforme in „sageti”
„Carmen Ionescu este social-democrata si nu va parasi partidul. In privinta d-lui presedinte al CJ Brasov, apreciez faptul ca a semnat documentul de pozitie contra modificarii Legii administratiei publice, dovedind ca isi da seama de consecintele acestui demers al actualei puteri”, a spus presedintele PSD Brasov, Constantin Nita. La randul sau, prim-vicepresedintele filialei social-democrate, senatorul Otilian Neagoe, a apreciat ca intentia de modificare a Legii nr. 215 creeaza mari probleme coalitiei aflate la guvernare: „Sper, totusi, ca «trandafirii» suspectati de racolare sa nu devina «sageti», asta si din respect pentru cei care i-au ales!”. Liderul grupului consilierilor judeteni PSD, Nicolae Tucunel, ne-a declarat ca nu stie nimic despre vreo intelegere cu presedintele CJ Brasov. Pesedistul spune ca saptamana viitoare va purta o discutie cu colegii sai de partid din plenul CJ Brasov si va clarifica zvonurile vehiculate in prezent privind eventuale racolari sau plecari din PSD Brasov.
S-au dat de gol!
Culmea, insa, in cuprinsul unui drept la replica transmis ieri pe adresa redactiei noastre, trei dintre consilierii judeteni PSD (respectiv Iancu Vespasian Augustin, Toma Dobrogeanu si Sebastian Grapa), la care nu s-a facut referire ca ar avea vreo legatura cu „pactul” incheiat cu Aristotel Cancescu, sustin demersul acestuia de a semna documentul de pozitie impotriva modificarii Legii nr. 215/2001. In plus, cei trei neaga, fara sa-i fi acuzat cineva, ca ar fi „batut palma” cu presedintele CJ Brasov. In textul pe care l-am primit cei trei isi exprima „dezacordul fata de interpretarea abuziva a gestului d-lui Aristotel Cancescu, presedinte al Consiliului Judetean Brasov, de a fi votat alaturi de alti colegi ai domniei sale din UNCJ impotriva modificarilor la Legea 215 a administratiei publice locale, in sensul echivalarii acestui gest cu o moneda de schimb pentru sustinerea sa neconditionata de catre PSD in cadrul CJ (lucru la care nu s-a facut nicaieri referire in articolul la care consilierii s-au gandit ca ar fi cazul sa dea un drept la replica – n.r.)”. „Consideram o jignire faptul de a fi considerati un corp al unei masini de vot 11+10+2+1”, se mai spune in document. Aceasta „aritmetica” dovedeste ca, totusi, cei trei pesedisti stiu ceva mai mult despre o intelegere, deoarece in textul publicat de cotidianul nostru figura o „majoritate” de doar 22 de consilieri, nu de 24 . Oricum, semnatarii dreptului la replica au tinut sa-i asigure pe brasoveni ca vor sanctiona dur orice gest impotriva intereselor cetatenilor si ca „nici o intelegere de culise, nici un troc politic sau alte forme de clienterism nu vor sta la baza deciziei noastre”. (M.P. & D.C.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






