Scandalul de la SCJU Brașov a ajuns până la ministrul Sănătății / Ce a declarat Alexandru Rogobete

Situația explozivă de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe (SCJU) Braşov, după acuzele medicului Florin Orţan la adresa conducerii, în speţă a directorului Dan Grigorescu – AICI, a intrat în atenţia ministrului Sănătăţii, Alexandru Rogobete.
Alexandru Rogobete a relatat că joi seară a avut o discuție constructivă cu managerul SCJU Brașov, în urma căreia lucrurile s-au clarificat: I-am prezentat viziunea mea și a Ministerului Sănătății, una bazată pe responsabilitate, transparență și continuitatea actului medical, iar conducerea spitalului și-a asumat îmbunătățirea comunicării interne.
Este important să fie spus foarte clar: nu a existat și nu există nicio limitare a accesului pacienților la serviciile de cardiologie intervențională sau la orice altă specialitate din cadrul spitalului.
Toate urgențele au fost preluate și tratate imediat, iar pacienții au beneficiat în permanență de internare, tratamente, medicamente și materiale sanitare, indiferent de nivelul de finanțare contractat cu Casa de Asigurări.
Activitatea medicală s-a desfășurat normal, strict în funcție de nevoile pacienților. În perioada 1 august – 31 octombrie, secția a tratat 712 pacienți, ceea ce confirmă continuitatea serviciilor.
Am cerut și am primit garanții ferme că astfel de situații nu vor mai apărea și că dialogul intern va fi consolidat. Pacienții trebuie să știe că accesul lor la servicii medicale nu a fost și nu va fi niciodată restricționat, iar pentru mine acest lucru rămâne esențial.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






