Scandal de spionaj în Polonia
Directorul de vânzări din Polonia al gigantului chinez Huawei a fost arestat de autoritățile poloneze, fiind acuzat de spionaj în favoarea guvernului de la Beijing. În cadrul aceleiași anchete, a fost arestat și un reprezentant al companiei Orange Polska, tot sub acuzatia de spionaj. Două birouri ale companiilor au fost percheziţionate, ca parte din anchetă, iar cei doi urmează să stea în detenţie în următoarele trei luni. Nu e clară deocamdată implicarea angajatului filialei poloneze a companiei Orange în acest caz, din moment ce detaliile anchetei nu au fost făcute deocamdată publice. Autorităţile din Polonia s-au limitat doar la a spune că directorul de vânzări al Huawei în Polonia, un cetățean chinez, lucrează pentru o mare companie electronică, iar cel polonez e cunoscut în cercurile asociate activităţii cibernetice. Mai multe ţări occidentale se tem că Beijingul foloseşte echipamentele Huawei pentru a spiona ţările în care aceasta este prezentă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.