Șase copii au murit în urma unei epidemii într-o clinică
Cel puțin șase copii au murit, iar alți 12 sunt infectați, în urma izbucnirii unei epidemii cu adenovirus într-un centru medical din localitatea Haskell, statul american New Jersey, informează site-ul postului CNN, citat de Mediafax. Autoritățile americane au comunicat marți că s-au înregistrat 18 cazuri de infectare cu un adenovirus în rândul pacienților din Centrul Wanaque pentru Îngrijire și Reabilitare. În mod obișnuit, infecțiile cu adenovirusuri cauzează doar de obicei doar simptome ușoare, însă copiii afectați sunt într-o stare fragilă din punct de vedere medical, au declarat oficiali din cadrul autorităților sanitare din New Jersey. Copiii infectați au „sisteme imunitare sever slăbite”, astfel că sunt mai susceptibili să dezvolte simptome grave, au precizat oficialii. Transmiterea infecției cu adenovirus se poate realiza și prin inocularea conjunctivală a virusului și pe cale orală. Centrul medical nu mai primește noi pacienți până când epidemia nu va lua sfârșit.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.