Sărbători în siguranță… Care articole pirotehnice (nu) sunt interzise
Sărbători în siguranță…
Poliția Română, implicit Inspectoratul Județean de Poliție Brașov, desfășoară în perioada până în data de 12 ianuarie 2024 campania „Sărbători în Siguranță”, destinată prevenirii victimizării populației.
Astfel, Poliţia Brașov vă aminteşte că este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile F2, F3 şi F4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2 (care sunt destinate manipulării ori utilizării exclusiv de către pirotehnicieni), din motive de ordine și siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia mediului.
Conform normelor legislative în vigoare, articolele pirotehnice se clasifică în:
articole pirotehnice de divertisment:
-Categoria F1 – articole pirotehnice de divertisment, care prezintă un risc foarte scăzut și un nivel de zgomot neglijabil și care sunt destinate utilizării în spații restrânse, inclusiv articolele pirotehnice de divertisment destinate utilizării în interiorul clădirilor cu destinația de locuință;
-Categoria F2 – articole pirotehnice de divertisment, care prezintă risc scăzut și un nivel de zgomot scăzut, sunt destinate utilizării în exterior, în spații restrânse și care pot fi utilizate exclusiv de către pirotehnicieni;
-Categoria F3 – articole pirotehnice de divertisment, care prezintă risc mediu destinate utilizării în exterior în spații deschise, vaste, al căror nivel de zgomot nu este dăunător sănătății umane și care pot fi utilizate exclusiv de către pirotehnicieni;
-Categoria F4 – articole pirotehnice de divertisment de mare risc, cunoscute sub numele de “ articole pirotehnice de divertisment de uz profesional”, destinate utilizării exclusive de către pirotehnicieni și al căror nivel de zgomot nu este dăunător sănătății umane.
articole pirotehnice de scenă:
-Categoria T1 – articole pirotehnice pentru utilizarea pe scenă, care prezintă un risc scăzut și care pot fi utilizate exclusiv de către pirotehnicieni;
-Categoria T2 – articole pirotehnice pentru utilizarea pe scenă, care sunt destinate utilizării exclusive de către pirotehnicieni.
alte articole pirotehnice:
– Categoria P1 – articole pirotehnice, altele decât articole pirotehnice de divertisment și articole de scenă, care prezintă un risc scăzut;
– Categoria P2 – articole pirotehnice, altele decât articolele pirotehnice de divertisment și articole pirotehnice de scenă, care sunt destinate manipulării ori utilizării exclusive de către pirotehnicieni.
Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.
Nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii:
a) între orele 24.00 şi 06.00, cu excepţia evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
b) la o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 de metri faţă de cele cu peste 4 niveluri;
c) la o distanţă mai mică de 500 de metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze.
d) la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;
f) pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spațiile deschise cu aglomerări de persoane;
g) la o distanță mai mică de 500 de metri de păduri.
Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Articolele pirotehnice de divertisment din categoria F1 (articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc foarte scăzut şi un nivel de zgomot neglijabil, destinate utilizării în spaţii restrânse, inclusiv articolele pirotehnice de divertisment destinate utilizării în interiorul clădirilor) pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani.
De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice din categoria P1 (altele decât cele de divertisment şi articolele pirotehnice de scenă, care prezintă un risc scăzut) către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 18 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Articolele pirotehnice din categoria P1, denumite generic „emițătoare de sunet”, se pot utiliza doar în scopurile menționate de producătorul acestora (pentru îndepărtarea animalelor agresive sau pentru a speria animalele sălbatice de către fermieri sau vânători) sau alte destinații tehnice, utilizarea necorespunzătoare a acestora fiind sancționată conform prevederilor art.25 și art.26 din Legea 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de convețuire social, a ordinii și liniștii publice, cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei.
Pentru prevenirea oricăror evenimente negative (răniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri), generate de nerespectarea legislației privind obiectele pirotehnice, Poliția Brașov recomandă:
-Respectarea instrucțiunilor de utilizare înscrise pe ambalajul articolelor pirotehnice;
-Interzicerea utilizării artificiilor, petardelor și pocnitorilor de către copiii. Vârsta minimă de la care pot fi utilizate materialele pirotehnice de tipul: steluțe, lumănâri scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle, minisori, inele de foc, sateliți este de 16 ani.
-Păstrarea articolelor pirotehnice în locuri sigure, la care copiii nu au acces.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
[…] pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani – mai multe date aici. Cele etichetate cu F2, F3, F4, P2, și T2 sunt periculoase și pot fi manevrate numai de persoane […]