Expres

Sărbătoarea tuturor îngerilor

 

Biserica Ortodoxă a rânduit, încă din secolul al V­l-lea, ca în ziua de 8 noiembrie a fiecărui an să fie cinstiţi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil (Gabriel), dar în jurul lor Biserica adună şi serbează toată obştea sau întreg „soborul” Sfinţilor îngeri la un loc. Această sărbătoare, a tuturor îngerilor, aduce în atenţie întrebările legate de cine sunt aceştia şi ce rol au ei în viaţa fiecăruia. Cuvântul „înger” este de origine grecească şi are sensul de vestitor sau trimis, cu alte cuvinte, îngerii sunt cei care au menirea de a le vesti oamenilor voia lui Dumnezeu. După căderea îngerilor răi, Arhanghelul Mihail, „slujitor al Legii”, care a dovedit credinţă către Dumnezeu, a fost rânduit căpetenie a cetelor fără de trupuri şi, luând chip văzut, s-­a arătat multora. De aceea, el apare în iconografie purtând o sabie, pentru că el a dus bătălia decisivă cu Lucifer, căpetenia îngerilor căzuţi,  pe care l-­a izgonit din Rai. Acelaşi Arhanghel Mihail l-­a salvat pe Lot din foc, atunci când acesta a părăsit Sodoma şi Gomora, pe Sf. Ilie, de persecuţiile regelui Ahab, pe cei trei tineri din Babilon aruncaţi în cuptorul încins. La rândul său, în Noul Testament, Arhanghelul Gavriil, „slujitorul bunelor vestiri dumnezeieşti”, a adus Fecioarei Maria vestea că Îl va naşte pe Mântuitorul, iar pe preotul Zaharia l-a înştiinţat că el şi soţia sa, Elisabeta, vor avea un fiu, cel care va deveni Sf. Mare Proroc şi Botezător Ioan. Arhanghelul Gavriil este cel care îi desluşeşte prorocului Daniil, în Vechiul Testament, vedenia. În straie albe, el este cel care dă la o parte piatra de la intrarea în Sfântul Mormânt al Mântuitorului, stând apoi deasupra ei şi vestind cu bucurie Învierea lui Hristos. Dar îngerii nu sunt prezenţi numai ca arhangheli, făcând fapte uimitoare, consemnate în Vechiul şi Noul Testament, ci şi sunt prezenţi permanent, în mod tainic, în viaţa fiecăruia dintre noi. „Duhuri slujitoare”,  ei îi ne ocrotesc şi ne călăuzesc, în mod statornic, şi duc rugăciunile noastre la Dumnezeu. Psalmistul spune: „Îngerilor Săi va porunci pentru tine, ca să te păzească în toate căile tale”.

Potrivit mărturiilor biblice, Biserica ne învaţă că fiecare dintre noi are, în primul rând, un înger păzitor, care ne este dat de Dumnezeu chiar de la botez, ca să ne călăuzească paşii în această viaţă şi să ne pregătească pentru viaţa veşnică. De aceea, şi noi avem îndatoriri faţă de îngeri. Înainte de toate, trebuie să-­i cinstim, fiindcă văd pururea faţa lui Dumnezeu şi sunt slujitorii Săi. Chipurile celor doi arhangheli sunt pictate pe uşile altarelor bisericeşti (foto)  – Mihail este pictat pe uşa din nord, iar Gavriil pe cea din sud.

Citiți și:

Cele trei zile de „Vară a arhanghelilor”


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button