Sărbătoare specială astăzi pentru ortodocși

După o tradiție de mai bine de 1.000 de ani, pe 1 octombrie, este cinstit „Acoperământul Maicii Domnului”, unul dintre praznicele în cinstea Sfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu. În calendarul tradiţional este Sfântul Procoavă sau Sărbătoarea Părului. În această zi estehHramul Capelei Studenţeşti din Complexul Memorandului.

Sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului a fost instituită în amintirea unei minuni petrecute în Biserica Mănăstirii „Preasfânta Născătoare de Dumnezeu” din Vlaherne – Constantinopol, în timpul împăratului bizantin Leon Înțeleptul. Era în anul 911 și se făcea priveghere la Biserica Vlaherne – Constantinopol, pentru că cetatea era asediată.
Într-o noapte de sâmbătă spre duminică, în timp ce se oficia Slujba Privegherii și credincioșii se rugau, spre dimineață (1 octombrie), Sfântul Andrei „cel nebun pentru Hristos” și ucenicul său Epifanie au văzut-o pe Sfânta Fecioară strălucind în lumină, având lângă sine pe Sfântul Ioan Botezătorul și pe Sfântul Ioan Evanghelistul, stând între alți sfinți și îngeri. Cei doi au auzit-o pe Fecioara Maria rugându-se Domnului Hristos pentru oameni și au văzut-o desfășurând Acoperământul deasupra tuturor credincioșilor din biserică. În rugăciunea ei, Fecioara Maria cerea Mântuitorului să asculte cererile tuturor celor ce o cinstesc și să îi ocrotească.
În calendarul bisericesc al tuturor cultelor istorice, următoarea sărbătoare închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este Intrarea în Biserică a Maicii Domnului prăznuită în 21 noiembrie.
Tot astăzi, Biserica face pomenirea Sfântului Apostol Anania, episcopul Damascului, dar si a Sfântului Cuvios Roman Melodul. Marcu din Efes spunea că Maica Domnului i s-a arătat Cuviosului Roman Melodul, în somn, și, încredințându-i un sul de hârtie, i-a descoperit cel dintâi condac alcătuit de el în cinstea Sfintei Fecioare, Sfântul Roman fiind, de altfel, unul dintre cei mai mari imnologi ai Bisericii creștine. Tot astăzi sunt prăznuiți și doi sfinți români, Iosif și Chiriac de la Bisericani.

Rugăciunea Cinstitului Acoperământ: „Măicuţa noastră cea bună, stăpână de Dumnezeu Născătoare, acoperă-ne cu Cinstitul Tău Acoperământ, izbăveşte-ne de tot răul şi roagă pe Fiul Tău şi Dumnezeul Nostru să mântuiască sufletele noastre. Amin!”

„Sfântul” Procovăţ, ţinut de fetele de măritat pentru a avea păr frumos

La 1 octombrie se marchează începutul sezonului rece, iar în unele locuri cade prima zăpadă. Fetele țin cu mare strictețe sărbătoarea (cel puțin așa spunea etnograful Tudor Pamfile la începutul secolului XX) pentru a le acoperi și lor capul cu belșugul părului și pentru a le ajuta să se mărite bine și să poarte basmaua de femeie măritată.
Prima sa zi a lunii lui Brumărel (octombrie) era consacrată, pe vremuri, unui sfânt care nu se regăsește decât în imaginarul colectiv, e vorba de „Sfântul” Procoavă. Legătura dintre sărbătoare creștină și cea tradiţională este dată de faptul că acoperământul/acoperitoarea capului se numea pocriș sau procovăț.
De altfel, mai peste tot în spațiul românesc sărbătoarea Procoavelor era socotită  una a femeilor. Despre originalul sfânt Procoavă se credea că Dumnezeu l-a sfințit printre primii, dându-i sarcina de a… acoperi pământul cu un prim strat de zăpadă; tocmai de aceea, fecioarele care duceau lipsă de păr i se închinau cu mare evlavie de ziua sa pentru a le… acoperi capul cu păr, devenind, după credința lor, mai plăcute flăcăilor care îndeobște nu le băgau mai deloc în seamă! Speranța nemărturisită a acestor fete era că astfel se vor mărita mai curând, că vor avea basmaua de nevastă, înțelegând acum mai bine de ce fetele așteptau cu atâta nerăbdare ziua „Sfântului” Procoavă!

Deoarece esența sărbătorii tradiţionale de astăzi rezidă în rugăciunile fetelor de a avea un păr bogat și frumos, amintim, în continuare, cum era perceput părul, mai ales cel al femeii, în comunitățile arhaice. A existat întotdeauna o mare grijă pentru păr, această grijă izvorând din convingerea omului de pe vremuri că întreaga sa putere se află în părul de pe cap sau în cel al bărbii. Astfel, se considera că părul rămâne în legătură cu trupul chiar și după ce a fost tăiat, de aici interdicția categorică de a arunca părul, acesta trebuind neapărat să fie ars; o cauză a acestei interdicții venea și din faptul că o vrăjitoare ar fi putut face mult rău având asupra ei numai câteva șuvițe din părul cuiva. Pe de altă parte, grija pentru păr reieșea și dinspre asemănarea acestuia cu iarba socotită un fel de Păr al Pământului.
În plan social, părul lung era un însemn al puterii, tăierea sa semnificând sacrificiul sau capitularea. Părul fetelor mici, atunci când tuns prima oară, era pus într-o baligă sau la rădăcina unui pom, crezându-se că procedând așa va crește lung și frumos. Fetele care voiau să le crească părul mai repede foloseau la spălatul capului cânepă și frunze de nuc furate; cele care doreau să le crească părul cât mai lung trebuiau să-l ungă cu untură de arici, în vreme ce, pentru a nu le cădea părul, fetele nu trebuiau să-și pună pe căciulă de băiat sau să mănânce despletite.