Sarbatoare – Sf. Mare Ierarh Nicolae este „facatorul de minuni”

Multe biserici romanesti, mai ales din Ardeal, poarta acest hram
In fiecare an, ziua de 6 decembrie este consacrata in Bisericile Apostolice Sfantului Mare Ierarh Nicolae, supranumit „facatorul de minuni” (Taumaturgul), care, pe langa viata sa exemplara de ales al Domnului, propovaduitor infocat al credintei crestine, a intrat in calendarul popular ca Mos Nicolae, devenind astfel unul dintre cei mai populari sfinti. Nascut in cetatea Patara (Patras), din sanul Lichiei, in Asia (unde se nascuse si Sf. Pavel, marele Apostol al neamurilor), intr-o familie de crestini (Tofan si Mona), Sf. Nicolae s-a dovedit de timpuriu alesul Domnului, uimind de mic copil prin minunile care il insoteau, in vremuri grele de prigoana impotriva crestinilor, poruncite de imparatul roman Diocletian (284-305). Numele Sf. Nicolae, in greaca „Nikolaos” vine de la verbul grecesc „nikao”= a invinge (ca si substantivul „nike” zeita omonima, a victoriei) si inseamna „biruitor de popor”. Protejat de unchiul sau, episcopul Nicolae de Patra, viitorul ierarh primeste o educatie aleasa si imbraca de foarte tanar haina monahala, devenind preot. Dupa moartea parintilor sai, isi imparte averea saracilor si intemeiaza manastirea Sionului de langa Mira, capitala Lichiei si apoi pleaca la Ierusalim. La moartea unchiului sau, credinciosii acelor locuri il cer ca episcop intr-o perioada cumplita pentru crestini. Intemnitat si maltratat, Sf. Nicolae reuseste sa mentina prin exemplul personal, printr-o bunatate si omenie rara, taria in credinta crestina. Cand imparatul Constantin cel Mare emite Edictul de la Milan (313), punand capat prigoanei impotriva celor care il marturisesc pe Hristos, Sf. Nicolae este eliberat din inchisoare.

Sf. Nicolae ia parte la stabilirea textului Crezului
El participa in 325 la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, facand parte dintre cei 318 parinti episcopi care l-au combatut pe ereticul Arie (cel care nega esenta divina a Mantuitorului) si care au stabilit textul Crezului si au facut primele organizari oficioase ale Bisericii crestine primare. Crestinii acelor timpuri au pastrat memoria numeroaselor sale minuni (a readus la viata un corabier cazut de pe catarg, a vindecat boli incurabile, prin rugaciune si post, a oprit furtuna pe mare) si a nenumaratelor fapte de milostenie facute. In ultima parte a vietii se retrage la manastirea ctitorita de el, a Sionului, unde este inmormantat, in 6 decembrie 342. Dupa opt ani, imparatul Iustinian ridica la Constantinopol o biserica inchinata Sf. Nicolae, in cartierul Vlaherne, urmata de alte patru, tot in Constantinopol, cu acelasi hram. Ducandu-se vestea ca din mormantul sau izvoraste mir, crestinii din intreaga lume fac pelerinaj, vindecandu-se de boli incurabile. In 1807, dupa ce Mira Lichiei cade sub ocupatia turceasca, crestinii salveaza moastele sfantului si le aduc in orasul italian Bari, asezandu-le in Biserica Sf. Stefan si apoi mutandu-le in 1197 intr-o biserica inchianta Sf. Nicolae. Aici se constata aceeasi minune a izvorarii de mir de buna mireasma din mormantul sau, astfel ca acesta devine loc de pelerinaj crestin. Din veacul al XIX-lea, mana dreapta a Sf. Nicolae se pastreaza in Biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucuresti. Numeroase biserici din tara si mai ales din Ardeal au hramul Sf. Nicolae, iar antroponimul este foarte raspandit si indragit printre romani.