Expres

Șapte puncte de prim ajutor deschise la Brașov

Șapte puncte de prim ajutor deschise la Brașov

Municipalitatea, împreună cu o serie de parteneri, implementează o serie de măsuri pentru protejarea populației, ținând cont că în următoarele zile se anunță temperaturi ridicate – prognoza pentru mâine este de +32 de grade la Brașov.
În șapte zone intens circulate din municipiu, lanțul de farmacii Catena, cu sprijinul Primăriei Brașov, va amplasa puncte de prim ajutor. Acolo cetățenii vor beneficia, gratuit, de apă, săruri și alte soluții de rehidratare, măsurarea tensiunii, sfaturi de la specialiști, iar punctul de prim ajutor va fi prevăzut cu sistem de ventilare cu vapori de apă.
Cele 7 puncte de prim ajutor vor fi deschise începând de mâine, 4 iulie, și vor funcționa în intervalul orar 11.00 – 18.00 în următoarele locuri: Pietonalul Răcădău (str. Jepilor), Piața Astra (str. Uranus), promenada b-dul Eroilor ( în dreptul primăriei), Complex Bartolomeu (str. Stadionului), Piața Tractorul (str. Olteț), str. Republicii, complex Rapid (b-dul Victoriei).
Totodată, persoanele afectate de caniculă pot apela la cele 25 de farmacii* din municipiul Brașov care asigură aceste servicii în urma parteneriatului dintre primărie și Colegiul Farmaciștilor. De asemenea, municipalitatea va asigura funcționarea optimă a tuturor celor 41 de cișmele din municipiul Brașov, iar în cazul eventualelor reparații, intervențiile se vor realiza în regim de urgență.
Vă reamintim că în această perioadă, pentru a face față mai ușor temperaturilor ridicate, este indicat să vă luați următoarele măsuri:
pentru ameliorarea condițiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea și ritmul activităților fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static și se vor alterna perioadele de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.
deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul în spații dotate cu aer condiționat (magazine, spații publice);
evitați aglomerațiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11:00-18:00;
purtați haine lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare;
beți cel puțin 2 litri de lichide pe zi, nu prea reci – apă, sucuri naturale din fructe și ceaiuri călduțe. Municipalitatea va asigura acces gratuit la apă prin intermediul celor 41 de cișmele din oraș;
mâncați fructe și legume (pepene, prune, roșii) sau iaurt – (echivalentul unui pahar cu apă); mâncați echilibrat și variat, insistând pe produsele cu valoare calorică mică;
evitați băuturile ce conțin cofeină (cafea, cola) sau zahăr (sucuri carbogazoase) în cantitate mare;
evitați alimentele cu un conținut sporit de grăsimi, în special de origine animală;
nu consumați alcool (inclusiv bere) – vă deshidratează și vă transformă într-o potențială victimă a caniculei;
mențineți legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilități), interesându-vă de starea de sănătate a acestora și oferiți-le asistență ori de câte ori au nevoie;
nu lăsați copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
cereți sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferință, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră;
creați un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului;
pentru ameliorarea condițiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea și ritmul activităților fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static și se vor alterna perioadele de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button