Expres

Șapte cățeluși care erau în pericol de îngheț și înfometare într-o dubă, salvați cu ajutorul polițiștilor brașoveni (foto)

Șapte cățeluși care erau în pericol de îngheț au fost salvați cu ajutorul polițiștilor brașoveni dintr-o dubă. Nu se știe cine i-a abandonat în locul respectiv. Cert este că angajații care ridicaseră duba – după câteva zile în care a fost lăsată pe avarii – au auzit la un moment dat plânsetele puiuților și astfel i-au găsit într-o pungă de plastic. Oamenii au apelat la ajutorul Poliției Animalelor.

Maria și Răzvan (…) au devenit astăzi părinții adoptivi a 7 cățeluși, care acum beneficiază ce cele mai bune îngrijiri, pentru că cei doi sunt polițiști și medici veterinari în același timp.
Povestea celor 7 cățeluși începe cam așa:
Colegii noștri, din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, au primit o sesizare cum că, într-o dubă, care a fost lăsată cu avarii câteva zile pe un câmp și adusă astăzi la service, s-ar afla abandonați mai mulți cățeluși. Aceștia au fost descoperiți doar în momentul în care vehiculul a fost coborât de pe platformă, iar zgomotele micilor animale speriate i-a făcut pe muncitori să îi descopere într-o pungă din plastic.
Pentru că angajații unității nu cunoșteau proveniența și împrejurările în care cățeii au ajuns în caroseria vehiculului, au anunțat
POLIȚIA ANIMALELOR.
Imediat cei doi colegi, polițiști – medici veterinari, s-au deplasat în locul indicat și le-au acordat cea mai bună asistență micilor animale, care se aflau în pericol de îngheț, dar și de înfometare.
Vă mai spunem doar atât:
Maria și Răzvan sau Roger și Anita (mergând mai departe cu firul poveștii – n.r. referire la 101 dalmațieni) ne-au transmis că acum cei 7 cățeluși sunt niște mâncăcioși desăvârșiți, iar o asociație de profil urmează să le ofere toată atenția
, se detaliază pe pagina de Facebook a Poliției Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Willy
3 luni în urmă

Deci daca se vor gasi 7 cutofili, in curand o sa mai apara inca 7 producatori de cacati si pisati pe trotuare.

3 luni în urmă

[…] 09) [Link] Ăștia-s oameni!  […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare