Săptămâna Patimilor – cum Îl însoțim pe Hristos-Omul / Tradiții în Săptămâna Neagră

Săptămâna Patimilor – Îl însoțim pe Hristos-Omul / Tradiții în Săptămâna Neagră

Ultima săptămână de dinaintea marii sărbători a Învierii Domnului, cunoscută drept Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare, a început de aseară cu prima slujbă de „denie”, deşi o slujbă de dimineață, justificându-se însă prin modul în care se parcurge timpul liturgic, deosebit de cel civil, în perioada Postului Mare.
Asta înseamnă că Denia de luni a fost oficiată aseară, iar în seara aceasta este Denia din Sfânta și Marea Marți.

După Duminica Floriilor, când Iisus a fost întâmpinat ca un Mesia la intrarea în Ierusalim, ­Săptămâna Patimilor ne înfăţişează într-o înlănţuire logică şi cronologică momentele legate de Patimile, Răstignirea, Îngroparea şi Învierea Mântuitorului, transpunând evenimentele în prezent, prăznuind un „astăzi” liturgic, ceea ce înseamnă o reintrare a Bisericii în eveniment.

Este timpul în care Biserica retrăieşte, actualizează momentele cele mai importante din viaţa şi activitatea Mântuitorului Iisus Hristos: Patimile, Moartea Sa pe cruce şi îngroparea, toate culminând cu Învierea Sa. Dacă Postul întreg înseamnă călătoria duhovnicească către Paşti (Înviere), ultima săptămână este o continuă înainte prăznuire a acestor zile, este revelarea ultimă a înţelesului postului.

Din dorinţa de a participa la acest „astăzi” al Învierii lui Hristos, chiar şi cei care au neglijat până acum postul se străduiesc ca măcar în aceste şase zile rămase să pornească „urcuşul spre Ierusalim”, alături de Iisus, primit triumfal în cetate. Acel „ceas al lui Hristos” despre care El a vorbit adesea şi spre care a fost orientată întreaga Sa slujire pământească, se apropie. Credincioşii parcurg acum ultimele zile ale lui Hristos-Omul, fiecare zi din Săptămâna Patimilor semnificând un nou pas al lui Iisus pe drumul către Răstignire şi Înviere.

Slujbele deniilor săvârşite în fiecare seară, prin frumuseţea şi conţinutul cântărilor şi rugăciunilor, prin dramatismul şi solemnitatea ceremoniilor liturgice, creează cadrul pentru trăirea sufletească de mare profunzime prin care credincioşii devin părtaşi clipă de clipă la evenimentele de excepţie din viaţa Fiului lui Dumnezeu.

Pentru a simţi măcar o fărâma din bucuria pascală cea mai autentică trebuie să ne pregătim în această săptămână în care, ca şi pe o scară cu şase trepte, urcăm spre Înviere, atât sufletul, cât şi trupul, înăsprind postul pe cât stă în putinţa fiecăruia. Cei care nu s­-au înfrânat deloc până acum este bine ca măcar în aceste ultime zile, care sunt şi cele mai importante din Post, să o facă, ştiind că, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, bucuria lui Dumnezeu se revarsă şi peste cel care a venit abia în ceasul al unsprezecelea ca şi peste cel care a venit încă din ceasul întâi la Hristos.

Primele trei zile se constituie într-un prolog al Sfintelor Patimi ale lui Hristos.

Deniile, slujbe speciale

În această săptămână, în fiecare se săvârșește slujba Deniilor, rânduieli de o mare frumusețe, care evidențiază momentele dramatice legate de Patimile și Jertfa lui Hristos. Prin caracterul și conținutul lor, Deniile sunt deosebite în cultul ortodox, fiind Utrenii, adică slujbe de dimineața, săvârșite seara.
Luni și marți, la Utrenii, se citesc Evangheliile care amintesc de cele din urmă învățături ale Domnului. Tot în ziua de luni este pomenit Iosif Patriarhul, cel pe care propriii fraţi l-­au bătut şi, crezându­-l mort, l­-au părăsit pe câmp. Dar acesta trăia şi, după ce a dus o viaţă de sclav, a ajuns prinţ al Egiptului, i-­a iertat pe cei care i-­au greşit şi şi-­a salvat de la foamete familia si poporul. Povestea lui Iosif prefigurează doar ceea ce va desăvârşi Iisus, care deşi vândut pentru 30 de arginţi, arestat şi batjocorit, condamnat la moarte şi răstignit ­ a iertat şi a mântuit omenirea.

Ziua de marţi este dedicată Predicii de pe Muntele Măslinilor, în care Hristos a prevestit distrugerea templului din Ierusalim, dar şi propria Sa Înviere.
În Marţea Mare din Săptămâna Patimilor Domnului, se citeşte Pilda celor zece fecioare. Această pildă ne prezintă zece fecioare, cinci „înţelepte” şi cinci „nebune” („neînţelepte”), care se pregătesc pentru nuntă. În Noul Testament, întâlnirea cu Hristos este asemănată unei nunţi. Hristos se numeşte pe sine „mire”, iar Apostolii poartă numele de „prietenii mirelui”. Mireasa lui Hristos este Biserica.

În această pildă, Împărăţia cerurilor este asemănată cu zece fecioare, care luându-şi candelele, au ieşit în întâmpinarea mirelui. La evrei există obiceiul ca, la căsătorie, mirele să meargă în casa miresei, unde era aşteptat de ea şi de prietenele ei. De aici se pleca spre casa mirelui, iar acolo se organiza ospăţul de nuntă.

Astfel, prin cuvintele „fecioarele au ieşit în întâmpinarea mirelui”, nu trebuie să înţelegem că fecioarele au ieşit pe stradă, ci doar din încăperea unde se aflau, în mod firesc alături de mireasă, aşteptându-l pe mire.

Mirele întârzie, iar fecioarele adorm. La miezul nopţii, se vesteşte sosirea lui. Fecioarele se trezesc să-l întâmpine. Untdelemnul din candelele celor „nebune” este pe sfârşite. Fecioarele neînţelepte („nebune)” vor cere celor înţelepte să le împrumute dintr-al lor. Acestea nu vor, pe motiv că şi candelele lor se pot stinge prin acest împrumut. Astfel, fecioarele nebune merg să cumpere untdelemn. În timp ce ele lipsesc, soseşte mirele. Acesta intră la nuntă împreună cu fecioarele „care erau gata de nuntă” şi uşa se închide. Vor ajunge şi fecioarele nebune, dar vor găsi uşa închisă. Vor striga: „Doamne, Doamne, deschide-ne nouă!”. Mirele le răspunde: „Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi”. Părintele Constantin Galeriu, cercetând originalul grecesc al Noului Testament a găsit interpretarea: „Nu recunosc chipul meu în voi”, deci chipul nostru autentic este în Hristos. Pildă se încheie cu aceste cuvinte: „Privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului”.

Săptămâna Neagră

În Bihor și în Maramureș, este numită și Săptămâna Neagră. În Maramureș, oamenii poartă haine de doliu, iar casa o îmbracă tot în negru și în albastru închis. Mulți credincioși încearcă chiar să țină post negru în unele din aceste zile, având credința că Dumnezeu îi ferește de boli, le dă sănătate și îi ajută pentru tot restul anului.
În Săptămâna Mare e bine ca toți credincioșii să fie împăcați cu toată lumea, să ierte și să-și ceară iertare.

Săptămâna Mare este însoțită de o serie de tradiții și obiceiuri populare. Acum se face curățenie generală în gospodărie, se mătură curțile, se repară gardurile, se curăță șurile, se scoate nămolul din șanțuri, se face curățenie și în grajdul animalelor. În ziua de luni se scot lucrurile la aerisit, se văruiesc casele, se spală sau se repară mobila, se spală geamurile și perdelele. Muncile la câmp sunt permise doar până miercuri, de joi bărbații rămân pe lângă casă, ajutându-și nevestele la treburile casnice. Casele trebuie să strălucească de curățenie, pentru a întâmpina Învierea Domnului așa cum se cuvine.