Sănătatea din România se află în cod roșu

Sănătatea din România se află în nedeclarat cod roșu. Anul trecut au plecat să muncească în străinătate cel puțin 1.700 de medici după ce, în 2008, plecaseră 2.100, iar cu un an înainte 1.500 de medici părăsiseră țară.

Există un deficit grav de medici în discipline de maximă importanță, dar și maximă cerere în străinătate, de exemplu anestezie terapie intensivă și medicină de urgență. Sunt date ale Colegiului Medicilor.
Același Colegiu se așteaptă că începând cu luna viitoare să se manifeste un nou val al acestui exod al halatelor albe, pentru că 2.400 de medici români și-au negociat plecarea în străinătate încă de la sfârșitul anului trecut, cu ocazia târgurilor de joburi. Cum întregul corp medical din România cuprinde aproximativ 41.000 de doctori, putem spune că situația este disperată.
Această migrație galopantă se suprapune unei situații deja critice în condițiile în care România ocupă încă din 2008 locul 46 din 48 într-un clasament, realizat de OMS, al numărului de medici la mia de locuitori. Aveam atunci 2 medici la mia de locuitori, mai puțini decât țări ca Republica Moldova, Bulgaria sau Ucraina. La cei 8 cu care se lauda Franța sau Germania nici măcar nu putem visa.

Sistemul merge spre colaps
În acest ritm, în mai puțin de 10 ani România va experimenta un colaps al sistemului de sănătate, avertizează Vasile Astărăstoae, președintele CMR. Dar nu o spune doar domnia sa. Potrivit recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății, în momentul în care migrația medicilor într-o țară depășește 2%, statul trebuie să introducă cod roșu și să ia măsuri.
Ce măsuri pot fi luate? În principiu, ele sunt de două feluri: măsuri administrative de restricționare a migrației sau o schimbare de atitudine față de corpul medical. Măsurile administrative vizează „legarea de glie” a medicului. Școlarizarea unui medicinist costă statul cam 7.000 de lei pe an. Pentru un rezident suma se ridică la 15 mii de lei. În acești bani intră cursuri, materiale didactice, salariile profesorilor, dar și ale rezidenților. Însă atunci când cetățenii români, din impozitele cărora au fost luați acești bani, ar trebui să beneficieze de investiția făcută, „investiția” pleacă în alte țări. Nu pare prea corect, nu-i așa?
În aceste condiții, există voci, inclusiv a lui Vasile Astărăstoae, care susțin necesitatea introducerii unor restricții pentru medici, care să nu poată părăsi sistemul sanitar din România până la amortizarea cheltuielilor făcute cu formarea lor. Matematic, economic, pare corect.
Este însă o măsură cu șanse mici de reușită cât timp ea nu este agreată în UE, fiind considerată o încălcare a liberei circulații a forței de muncă. În plus, această măsură nu ar opri exodul, ci eventual ar aduce bani la buget, pentru că mulți medici ar lua credite pentru rambursarea costului școlarizării, credite pe care le-ar acoperi apoi ușor cu banii câștigați în străinătate. Deși recuperarea banilor la buget e bună, ea nu ar rezolva problema cea mai gravă: deficitul de medici.
De fapt, soluția reală nu poate consta într-o constrângere, ci într-o schimbare a statutului corpului medical. Este vorba în primul rând despre salarizare, dar nu numai.
Cei mai mulți medici care pleacă sunt tineri. În România, cu tot cu gărzi, pot câștiga în jur de 1.000 de lei pe lună. În alte țări, salariul minim lunar este de 1.200 de euro. Și poate ajunge la câteva mii bune. Pentru medicii cu experiență sumele sunt, desigur, mai mari, cu mult mai mari decât cele la care ar putea visa în țară, cu tot cu plățile informale.
Acestea sunt o altă mare problemă. Mita nu este o povară doar pentru pacient. Ea este umilitoare și pentru medic, pus în situația să depindă de banii strecurați de pacient, bani care îi transformă într-un fel de infractori neprinși. Și în noua lege de salarizare a bugetarilor medicii sunt Cenușăresele sistemului căci, potrivit premierului, ei au și alte surse de câștig. În același timp, în presa de toate felurile apar periodic titluri de o șchioapă de tipul „medici criminali”, care înfierează presupuse cazuri de malpraxis, nedocumentate și pronunțate de nespecialiști. Să ne mirăm atunci că medicii români sunt demotivați, frustrați și 60% dintre ei se gândesc să plece din țară?

Dotări din secolul trecut
Dar exodul medicilor nu este numai o chestiune financiară. Cei mai mulți dintre doctorii care au plecat lucrau în localități mai mici unde practicau medicina secolului trecut, cu materiale medicale mereu insuficiente cantitativ și calitativ. Iar numărul tot mai mic de medici creează probleme tot mai mari pentru cei rămași pe baricade. Sunt unități de primire urgențe care au un singur medic, sunt spitale care au doar doi ginecologi, care își împart 30 de gărzi pe lună. Cât de predispuși la eroare pot fi ei în aceste condiții? Și cât dintr-o eventuală, dacă nu chiar iminentă, greșeală le poate fi imputat?