Sâmbăta Colivelor
Sâmbăta Sfântului Teodor Tiron sau Sâmbăta Colivelor este prima sâmbătă din Postul Paștelui. Sâmbătă, 12 martie, credincioșii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Teodor Tiron, pentru o minune săvârșită la mulți ani după trecerea sa la cele veșnice, și se face pomenirea celor adormiți.
În tradiția populară mai este numită și Sâmbăta Colivelor, fiind și prima sâmbătă din Postul Mare. Astfel în această zi gospodinele pregătesc colivă din grâu fiert și o împodobesc.
Este așteptată cu interes de fetele nemăritate și de tinerele neveste. Înainte de răsăritul soarelui, fetele scot rădăcina Homanului, iarba cu întrebuințări în medicina populară, în vrăji și în descântece și-l invocau pe Sântoaderul cel Mare: „Toadere, Sântoadere/ Dă cosiță fetelor/Cât e coada iepelor”.
Planta cunoscută și sub numele de Iarba Mare era invocată în ziua de vineri, după Lăsatul Secului de Paști, să dea frumuseșe și păr bogat fetelor și nevestelor.
Sâmbăta Sântoaderului se spune că aparține celui mai puternic și afurisit dintre Caii lui Sântoader.
Este ziua când se spală părul cu apa amintită, se tunde părul de pe fruntea vacilor ( invocând același descântec de mai sus, pentru a crește părul fetelor), ele nu au voie să iasă din casă fără a fi spălate „deoarece le mănâncă caii părul”.
Este ziua când fetele (trecute de 14 ani) își despart părul cu cărare la mijloc, semn că pot să fie duse de flăcăi în hora satului.
Se fac mâncăruri speciale ( boabe de grâu sau porumb fierte și indulcite cu miere) se fac colaci din făină de grâu – denumiți Brândușei, ca Mucenicii, care se dau de pomană.
Se face colivă de sufletul morților, denumită Coliva lui Sântoader și se duce la biserică și cimitir. Se spune că atunci când o parte este păstrată și mâncată peste an, te apără de friguri.
Din sâmbăta Sfântului Teodor Tiron și până în sâmbăta săracului Lazăr, în fiecare sâmbătă se face pomenirea celor adormiți în Domnul.
Pentru sufletele lor, drept milostenie, se aduc jertfe curate de pâine, vin și colivă.
Pomenirea celor morți, adică aducerea lor înaintea lui Dumnezeu și mijlocirea către El pentru iertarea păcatelor lor, este o dovadă concretă a faptului că iubirea este mai tare decât moartea.
Coliva, preparată din grâu fiert și împodobită cu alte roade felurite ale pământului, este expresia concretă a credinței noastre în învierea morților și viața veșnică.
Fiind făcută din grâu, coliva închipuie însuși trupul mortului, căci grâul (pâinea) constituie principala hrană a trupului.
Semințele și aromele cu care este împodobită coliva reprezintă atât virtuțile sfinților sau ale celor adormiți, cât și dulceața și frumusețea vieții celei veșnice, pe care nădăjduim să o dobândească cei adormiți.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.