Expres

Salvamontiștii din Poiana Brașov avertizează: Frigul extrem și vântul pot transforma drumețiile într-un pericol

Salvamont Brașov – Poiana Brașov trage un semnal de alarmă pentru toți iubitorii de munte, în contextul temperaturilor foarte scăzute din această perioadă.

Salvatorii montani atrag atenția că frigul, combinat cu vântul și umezeala, face ca temperatura resimțită la altitudine să fie mult mai mică decât cea reală, crescând semnificativ riscul de hipotermie și epuizare.

Specialiștii recomandă îmbrăcarea în straturi, cu haine tehnice adecvate activității desfășurate, și protejarea atentă a gâtului și feței, zone prin care se pierde o mare parte din căldura corpului. De asemenea, în timpul efortului fizic intens, este indicată reducerea numărului de straturi pentru a evita transpirația excesivă, care poate duce ulterior la îngheț.

Salvamontul mai sfătuiește turiștii să consume lichide calde, să evite băuturile alcoolice – care oferă doar o falsă senzație de încălzire – și să se retragă la adăpost ori de câte ori este posibil. O atenție specială trebuie acordată copiilor, care sunt mult mai vulnerabili la frig.

În acest context, salvatorii montani reamintesc că odihna, alimentația și hidratarea corespunzătoare sunt esențiale pentru menținerea organismului în condiții de siguranță pe timp de iarnă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button