Salvamontiștii au salvat peste 4.300 de persoane în prima jumătate a anului
În primele șase luni ale acestui an, formațiunile Salvamont din cele 24 de județe cu activitate de salvare montană din România au fost solocitate să intervină la 3.778 acțiuni de salvare și acordare a primului ajutor, în urma cărora au fost salvate 4.326 de persoane. În aceeași perioadă, 15 persoane și-au pierdut viețile pe munte, conform bilanțului Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România şi Consiliul Serviciilor Publice Salvamont.
Din totalul intervențiilor, 2.562 au avut loc în sezonul de iarnă.
Conform bilanțului, „s-au realizat și peste 45.000 de acţiuni specifice de asigurarea a asistenţei de salvare montană în bazele, posturile, refugiile salvamont, în zonele cu aflux turistic mare sau pe perioada desfăşurării unor evenimente sportive sau de alta natură în zona montană”.
În primul semestru al acestui an, au fost primite, prin Dispeceratul Naţional Salvamont, 6.289 apeluri dintre care 3.001 apeluri de urgenţă şi 3.288 apeluri prin care se solicitau informaţii despre zona montană.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.