Expres

Salariile și ajutoarele sociale vor fi reduse sau anulate

  • logomytex.png
 

Guvernul a decis: de la 1 iunie salariile la stat scad cu 25% (reducere aplicată venitului brut), alocațiile copiilor până în doi ani și pensiile vor fi reduse cu 15%, la fel ca și ajutoarele pentru veteranii de război și invalizi. Nici pensia minimă garantată nu a scăpat întreagă – scade la 300 de lei.
Mass-media a obținut ordonanța de urgență discutată ieri în Guvern, potrivit căreia câștigul salarial brut al angajaților de la stat se va diminua cu 25%, dar fără ca acesta să scadă sub 600 de lei. În plus, valoarea punctului de pensie va scădea la 622,9 lei. De asemenea, începând cu aceeași dată, nivelul pensiei sociale minime garantate va scădea de la 350 de lei la 300 de lei, potrivit documentului.
Veteranii de război, eroii și persoanele persecutate din motive politice își vor pierde o parte din venituri. Scăderea de 15%, anunțată de autorități, se va aplica la indemnizațiile și sporurile invalizilor, veteranilor și văduvelor de război, drepturilor persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 5 martie 1945, precum și ale celor deportate.
Vor fi reduse și indemnizațiile persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 – 1961, ale eroilor Revoluției din decembrie 1989 și ale celor care au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste din Brașov, în noiembrie 1987.

Impozit de 90%
Așa-numitele „pensii nesimțite” vor reveni în limite mai apropiate de cele ale pensionarilor de rând. Astfel, pensiile prevăzute de legi cu caracter special vor fi impozitate cu 90%, după ce se vor deduce, din partea de pensie suportată de la bugetul de stat, contribuția de asigurări sociale de sănătate și impozitul pe venit.
Aceste măsuri se vor aplica pensionarilor care au lucrat în domeniul diplomatic sau în consulate, magistraților, personalului auxiliar al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personalului aeronautic civil, deputaților și senatorilor și foștilor angajați ai Curții de Conturi.
Tot cu 15% vor fi reduse și ajutorul de șomaj, pensiile personalului miliatar și civil din cadrul unităților ce aparțin de Ministerul Apărării Naționale, dar și salariile compensatorii oferite disponibilizaților, prin concedieri colective, efectuate în urma unor restructurări și reorganizări ale unor societăți naționale, regii autonome, companii naționale și sociectăți comerciale cu capital majoritar de stat, precum și din cele subordonate autorităților administrației publice locale.

Se ia și de la copii
Nici nou-născuții și părinții acestora nu vor mai lua cine știe ce bani de la stat, fiind scăzute cu 15% toate alocațiile, indemnizațiile și ajutoarele oferite acestora.
De exemplu, se vor diminua alocația pentru nou-născuți, ce se ridică la 230 de lei până acum, alocația familială complementară și alocația de susținere pentru familia monoparentală și indemnizațiile oferite în vederea creșterii copilului, în valoare de 600 de lei, până în prezent.
Copiii puțin mai mari vor avea și ei de suferit, alocația de stat pentru copii (42 de lei) și alocația lunară de plasament fiind, la rândul lor, scăzute cu 15 procente. Ajutoarele pentru persoanele cu handicap, dar și indemnizațiile pentru plata însoțitorului adulților cu handicap vizual grav vor fi diminuate în aceeași măsură.
De reducerile masive efectuate de Guvern nu vor scăpa nici refugiații cărora li s-a recunoscut azilul în România.  De asemenea, potrivit Ordonanței de Urgență, nu se vor mai acorda suma de 150 de lei pentru nou-născuți (trusoul), fiind abrogată Legea nr. 482/ 2006, ce prevedea acest lucru. Iar, dacă aveați de gând să vă căsătoriți în acest an, poate ar fi mai bine să amânați, având în vedere că Guvernul nu încurajează nici acest lucru: în OG se arată și eliminarea ajutorului pentru căsătorie, ce era în valoare de 200 de euro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google