Salariile institutorilor ar trebui să se majoreze cu 200 de lei

Sindicaliștii din Federația Educației Naționale cer doar respectarea legii majorării salariilor educatoarelor și învățătoarelor
Liderii Federației Educației Naționale (FEN) atrag atenția că în conformitate cu legile 387 și 330 adoptate anul trecut, salariile învățătorilor și educatorilor care au absolvit studii superioare de specialitate – adică au devenit institutori – ar trebui să crească în 2010 cu până la 200 de lei în funcție de vechime. „Potrivit legislației actuale, învățătoarele și educatoarele care îndeplinesc condițile (sic! – n.r.) prevăzute de Legea 387/2009 și Legea 330/2009 trebuie să fie salarizate, începând cu 1 ianuarie 2010, la nivelul studiilor superioare de lungă durată. Am făcut acest demers deoarece pâna la ora actuală MECTS nu a transmis în teritoriu nici o notă privind încadrarea și salarizarea cadrelor didactice aflate în această situație. Întrucât în această perioadă se întocmesc statele de plată pentru luna ianuarie, ministerul va trebui să facă de urgență precizările necesare pentru aplicarea legii în spiritul și litera acesteia”, a declarat Constantin Ciosu, secretar general FEN. Majorările salariale vin, în acest caz al educatorilor și învățătorilor, din încadrarea lor pe altă funcție, și anume profesor pentru învățământul preșcolar, respectiv profesor pentru învățământul primar adică institutor, explică reprezentanții FEN. În prezent, salariul de bază brut al educatorilor se situează între 968 și 1.711 de lei plus sporuri, diferențele fiind făcute în funcție de vechime, cel mai mare salariu fiind pentru cei care au gradul I și peste 40 de ani vechime.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




