Expres

Salariaţii din Tineret şi Sport intră în grevă generală

 

Salariaţii din unităţile subordonate Ministerului Tineretului şi Sportului, cluburi sportive municipale, DJTS-uri, Case de Cultură ale Studenţilor, Complexuri Sportive Naţionale intră în grevă generală, miercuri dimineaţă, până la soluţionarea problemelor legate de veniturile inechitabile faţă de restul bugetarilor. Cea mai gravă problemă în urma declanşării grevei generale va fi întâmplinată în asigurarea personalului la 30 la sută din capacitate în taberele şcolare, acolo unde personalul este deja insuficient. „Nu ştiu cum vor asigura cei 30 la sută din personal în tabere, nici nu vreau să mă gândesc. Mai ales că acum în perioada asta sunt foarte multe tabere, Aici este grav, un subiect delicat, toţi avem copii, e trist, dar nu avem ce face. Pentru că oamenii sunt foarte porniţi. Hai că la sportivi poate e altă problemă, acolo sunt adulţi, dar aici e vorba de copii”. a declarat Andy Nagy, preşedintele sindicatului naţional Sport şi Tineret, pentru News.ro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare