S-au redeschis circulaţiei 3 dintre liniile de cale ferată reabilitate din Gara Braşov

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a anunţat că, începând de astăzi, 27 noiembrie 2025, ora 13.00, s-au redeschis circulației trei dintre liniile de cale ferată reabilitate din Stația CF Brașov.
Acestă etapă reprezintă un beneficiu direct în managementul traficului feroviar, prin creșterea capacității și a flexibilității de operare în una dintre cele mai importante stații din rețeaua națională, ceea ce permite fluidizarea traficului feroviar și îmbunătățirea serviciilor oferite călătorilor și operatorilor de transport – conform reprezentanţilor companiei.
În cadrul Stației CF Brașov, au fost finalizate lucrările de reabilitare pentru trei linii esențiale:
- Linia 1: lungime de 541 m;
- Linia 2: lungime de 593 m;
- Linia 3: lungime de 828 m.
Intervențiile au vizat refacerea integrală a terasamentelor și a suprastructurii căii, modernizarea liniei de contact, protecția instalațiilor feroviare, precum și execuția de construcții civile și lucrări auxiliare necesare integrării noilor sisteme de management al traficului. Aceste modernizări permit optimizarea fluxurilor de intrare și ieșire din gară, contribuind direct la creșterea capacității de garare și tranzit.
Proiectul este derulat în baza contractului de lucrări atribuit Asocierii RailWorks, având ca lider compania Alstom Transport S.A., alături de partenerii Aktor Technical Societe Anonyme (AKTOR S.A.), Arcada Company S.A. și Euro Construct Trading 98 S.R.L.
Valoarea totală a contractului de lucrări este de 3.437.453.580,88 lei fără TVA.
Investiția are ca obiectiv central îmbunătățirea semnificativă a confortului și siguranței pasagerilor, precum și asigurarea interoperabilității depline cu rețeaua feroviară europeană.
La data prezentei, stadiul fizic de execuție al proiectului „Reabilitarea liniei de cale ferată Brașov – Simeria, componentă a Coridorului Pan-European IV, pentru circulația trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, Secțiunea Brașov – Sighișoara, Subsecțiunile 1 Brașov – Apața și 3 Cața – Sighișoara” a atins procentul de 52,71% .
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






