S-au depus 9 oferte pentru modernizarea DN1S
![S-au depus 9 oferte pentru modernizarea DN1S 3 modernizarea DN1S | MyTex.ro](https://mytex.ro/wp-content/uploads/2025/01/hoghiz.png)
S-au depus 9 oferte pentru modernizarea DN1S
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunță că, pentru modernizarea DN1S, între Şercaia şi Hoghiz, au fost depuse nouă oferte. Acest drum naţional face legătura între DN1 şi DN13, cu o lungime totală de 23,7 kilometri, iar valoarea investiţiei a fost estimată la peste 161 de milioane de lei fără TVA.
„Lucrările de modernizare vizează, printre altele, extinderea platformei drumului de la 6-7 metri la 9 m, refacerea sistemului de scurgere a apelor. Se vor reconstrui două poduri, iar patru poduri vor fi reabilitate și vor fi refăcute 55 podețe. De asemenea, se reamenajează intersecțiile cu DN 1 și DN 13, cât și cu drumurile județene și comunale de pe traseu. Câștigătorul licitației pentru realizarea lucrărilor va avea la dispoziție 12 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuția lucrărilor”, au transmis reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
![Google Ads](https://i.imgur.com/Iks1Tgz.png)
![Whatsapp Channel](https://i.imgur.com/JNeuO9Y.png)