Expres

S-a stins Dan Grecu, marele campion al gimnasticii românești

S-a stins Dan Grecu, marele campion al gimnasticii românești

Lumea sportului românesc a primit un nouă veste dureroasă, odată cu decesul lui Dan Grecu, cel care timp de multă vreme a fost simbolul gimnasticii masculine de la noi.
Anunțul a venit din partea fiului său, Alex, în câteva cuvinte emoționante: „Odihnește-te în pace, dragul meu tată! Noi te iubim”, notează GSP.
Dan Grecu, fost gimnast, apoi antrenor și arbitru, a decedat la 74 de ani, lăsând în urmă o carieră plină de reușite în premieră: aur mondial și european, medalie olimpică la Montreal 1976.
A fost mereu un model de seriozitate, disciplină și discreție, generând un respect greu de egalat.
Participant la trei ediții ale Jocurilor Olimpice, Munchen 1972, Montreal 1976 și Moscova 1980, a cucerit medalia de bronz la inele în Canada, în ciuda faptului că a concurat accidentat.
A avut nevoie de o injecție cu un anestezic, permisă de regulile medicale, pentru a putea evolua. „O seringă mare cu xilină, strânsă bine la mână. Am mers la inele, am făcut mai slăbuț și am luat locul trei. Bun și ăsta”, povestea el ce s-a întâmplat la Montreal, citat de Newsweek.
La Moscova a suferit o ruptură musculară de biceps chiar în timpul finalei de la inele și nu a mai putut continua. O accidentare care până la urmă i-a pus capăt carierei.
A fost primul campion mondial al României, în 1974, la Varna, reușită acompaniată de argintul de la Fort Worth 1979 și bronzul de la Strasbourg 1978. De asemenea, primul campion european, la Berna 1975, după argintul din 1973, de la Grenoble.
Toate la inele, aparatul la care a arătat o măiestrie ieșită din comun.
„În gimnastică trebuie să începi la o vârstă timpurie. Nu toți gimnaștii au o forță deosebită în brațe. Alții au mai multă forță în picioare și atunci sunt buni la sol și sărituri. Cei cu forță în brațe sunt buni la inele, cum am fost și eu. Dar un gimnast, în general, trebuie să fie complex, să parcurgă toate cele 6 aparate. Și atunci este nevoie și de puțină detentă, și picioare, și brațe, și coordonare”, a povestit el.

În 1984 a devenit antrenor coordonator al colectivului tehnic de la Reșița, acolo unde timp de mulți ani s-a pregătit lotul național masculin.
Sub îndrumarea sa, multe medalii au fost cucerite de gimnaștii români la campionate mondiale, europene și Jocuri Olimpice. Inclusiv titlul olimpic al lui Marius Urzică la Sydney 2000, la cal cu mânere, și singura medalie cu echipa, bronz la Atena 2004.

Anul acesta, a primit Colanul de Aur din partea Comitetului Olimpic și Sportiv Român.

„Am participat la 9 ediții ale Jocurilor Olimpice și am văzut în sală sportivi care au realizat rezultate de excepție. Gimnastica a fost viața mea, iar munca și dedicarea au fost cheia succesului. Am trăit ca sportiv pentru a câștiga și ca antrenor pentru a crea echipe. Le sunt recunoscător celor care mi-au fost alături în carieră, familiei si sportivilor pentru că au înțeles că munca bate talentul”, declara Dan Grecu atunci.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button