Expres

S-a dat STARTUL construcției Sălii Polivalente!

Compania Națională de Investiții (CNI) a dat ordinul de începere a lucrărilor, termenul de execuție fiind de 36 de luni, așa cum a informat Primăria Brașov.

Potrivit sursei citate, la sfârșitul săptămânii trecute, Compania Națională de Investiții a transmis către Asocierea MIS Grup SRL, Electrogrup SA și Energosteel ART SRL ordinul de începere a lucrărilor pentru construirea „Complexului Multifuncțional – Sală Polivalentă, municipiul Brașov”, conform contractului semnat la începutul lunii iulie.

Valoarea lucrărilor este de 356,7 milioane de lei, din care cea mai mare parte este acoperită de CNI; Primăria Brașov va suporta 3,5% din cheltuieli. 

Se știe, această sală va fi construită în locul fostului Stadion Municipal și, conform proiectului tehnic, va avea o capacitate de 10.059 de locuri, în condițiile unei utilizări flexibile. Este destinată competițiilor sportive, concertelor, conferințelor, congreselor, activităților culturale, cu respectarea normelor în domeniu, care să permită omologarea ei la standarde naționale și internaționale și care să asigure organizarea unei mari varietăți de competiții sportive. 

În cadrul Sălii Polivalente se va realiza și o sală de încălzire, dotată cu tribune pentru public cu o capacitate de 1.152 locuri, rezultând un număr total de 11.211 locuri. 

close

volume_off

Mai multe detalii, AICI: brasovcity.ro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare