Expres

S-a căsătorit cu o femeie cu 19 ani mai în vârstă decât el, pentru a rămâne în România

 

Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Pakistan, s-a căsătorit cu o româncă de 61 de ani, pentru a putea rămâne în ţara noastră, iar la un moment dat să plece în Vestul Europei. Spre ghinionul său, însă, poliţiştii de Imigrări şi-au dat repede seama că este vorba despre o căsătorie de convenienţă şi au refuzat să-i prelungească dreptul de şedere pe teritoriul statului român.

„În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul din Pakistan s-ar fi cunoscut cu o femeie din România de 61 de ani, prin intermediul unei cunoștințe comune, iar după ce au ținut legătura prin telefon, au hotărât să se căsătorească pentru a obţine un permis de şedere în România. Astfel, la sfârșitul lunii septembrie a anului 2018, cei doi au încheiat căsătoria, iar l-a începutul lunii octombrie s-au prezentat cu documentele necesare la sediul Serviciului pentru Imigrări al judeţului Timiș, în vederea obţinerii dreptului de şedere, în calitate de membru de familie a unui cetăţean român. Conform procedurilor, polițiștii de imigrări au început verificările în cazul celor doi soți, în cadrul cărora au fost efectuate vizite la domiciliul conjugal declarat, discuţii cu persoane din anturajul acestora și alte activități relevante în stabilirea situației reale. Interviul, considerat un instrument de lucru important în reliefarea vieţii reale de familie, a contribuit, şi de această dată, la clarificarea situaţiei cuplului”, se detaliază într-un comunicat remis de poliţiştii de la Imigrări.

Întrebările adresate soţilor au vizat demonstrarea realităţii mariajului, cunoşterea partenerului de viaţă, precum și viața în comun a celor doi, iar răspunsurile lor, alături de rezultatele celorlalte verificări, au condus la concluzia că străinul a încheiat căsătoria de convenienţă, cu scopul de a eluda condiţiile de şedere pe teritoriul României şi de a obţine un document care să-i permită călătoria în alte state europene.

Pe numele bărbatului a fost emisă o decizie de returnare prin care este obligat să părăsească teritoriul României în termen de 30 de zile.

Nemulțumit de decizia polițiștilor, străinul a contestat măsura în instanță, dar a pierdut cauza.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button