Expres

România va avea o Zi de Curățenie Națională

România va avea o Zi de Curățenie Națională

Proiectul de lege care instituie o nouă sărbătoare, „Ziua de Curățenie Națională”, a fost votat miercuri, 2 octombrie, în Camera Deputaților. Deoarece aceasta este for decizional, legea merge la promulgare și prima astfel de zi va fi organizată în 2025. Legea care instituie Ziua de Curățenie Națională a trecut de Camera Deputaților cu 223 de voturi pentru, 16 contra şi 8 abţineri. Începând cu 2025, a treia zi de sâmbătă din luna septembrie a fiecărui an, va fi „Ziua de Curăţenie Naţională”.

Scopul este accentuarea responsabilității sociale atât a cetăţenilor, cât şi a autorităţilor publice, a persoanelor juridice, în vederea încurajării acţiunilor de curăţenie cu impact pozitiv asupra mediului, a colectării separate, a reciclării şi depozitării deşeurilor. Proiectul de lege, depus de UDMR și susținut și de parlamentari ai partidelor de guvernământ şi de opoziţie, a fost adoptat de Senat, primă Cameră sesizată, în 24 iunie.

Nu vom avea o ţară curată, dacă nu contribuim cu toţii la acest lucru. De aceea am susţinut iniţiativa ‘Let’s do It, Romania!’ („Să o facem, România!”, n.r.), şi am iniţiat instituirea celei de-a treia zi de sâmbătă din septembrie, a fiecărui an, ca Ziua de Curăţenie Naţională. Prin această lege transmitem un semnal clar privind responsabilitatea socială atât a cetăţenilor, cât şi a autorităţilor publice şi a persoanelor juridice. Doar printr-un efort comun putem ajunge la o schimbare de mentalitate şi ziua naţională de curăţenie este un instrument prin care putem încuraja acţiunile de curăţenie cu impact pozitiv asupra mediului, colectarea separată şi reciclarea”, declara senatorul UDMR, Tánczos Barna, după ce Senatul a adoptat propunerea legislativă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button