Expres

România a fost trimisă în fața Curții de Justiție a UE!

 

Potrivit celui mai recent pachet lunar de decizii privind constatarea neîndeplinirii obligațiilor de stat membru, publicat astăzi, Comisia Europeană a trimis România în fața Curții de Justiție a UE pentru faptul că nu a închis și reabilitat 68 de depozite ilegale de deșeuri, ce constituie un risc grav pentru sănătatea umană și pentru mediu. Cinci dintre ele se află pe teritoriul județului Brașov.

În pofida avertismentelor anterioare ale Comisiei, România nu a reușit să ia măsuri în ceea ce privește depozitele de deșeuri neconforme, în concordanță cu prevederile din normele europene relevante (Directiva 1999/31/CE a Consiliului). Astfel, statele membre au obligația de a recupera și elimina deșeurile într-un mod care să nu pericliteze sănătatea umană și mediul, interzicând abandonarea, descărcarea sau evacuarea lor necontrolată.

Obligație neîndeplinită de aproape opt ani

România avea obligația de a închide și a reabilita depozitele de deșeuri municipale și industriale care nu corespund standardelor până la 16 iulie 2009.

Întrucât pentru remedierea acestei situații nu s-au înregistrat progrese suficiente, Comisia a adresat un aviz motivat suplimentar, în septembrie 2015, solicitând autorităților române să ia măsuri corespunzătoare cu privire la 109 situri necontrolate care, deși nu mai erau utilizate, continuau să reprezinte o amenințare pentru sănătatea umană și pentru mediu. S-au înregistrat unele progrese, dar pentru 68 de depozite de deșeuri măsurile necesare de remediere și închidere nu fuseseră finalizate în decembrie 2016. Pentru a determina România să accelereze procesul, Comisia trimite autoritățile române în fața Curții de Justiție a UE.

Suntem într-o companie selectă

În temeiul dreptului UE, în Europa ar trebui să fie desfășurate doar activități controlate și sigure legate de depozitele de deșeuri. Directiva privind depozitele de deșeuri stabilește standarde pentru protecția sănătății umane și a mediului, în special a apelor de suprafață, a apelor subterane, a solului și a aerului, împotriva efectelor negative cauzate de colectarea, transportul, depozitarea, tratarea și eliminarea deșeurilor. Aceasta urmărește să prevină sau să reducă, pe cât posibil, efectele negative ale depozitării deșeurilor, pe întreaga durată a ciclului de viață a unor astfel de depozite.

Măsuri similare au fost adoptate împotriva altor șase state membre: Bulgaria, Cipru, Spania, Italia, Slovenia și Slovacia. Curtea a emis deja hotărâri împotriva Bulgariei, a Ciprului și a Spaniei.

Există numeroase modalități de eliminare a deșeurilor. Îngroparea acestora în sol, cunoscută sub denumirea de „depozitare”, este metoda cel mai puțin durabilă din punct de vedere ecologic și ar trebui să fie menținută doar la minimul absolut necesar.

Citiți și:

Judeţul Braşov riscă să plătească amenzi de 1,5 milioane de euro pe lună către Uniunea Europeană


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button