Expres

Risc de infecție cu ZIKA în 28 de țări

 

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis astăzi un comunicat prin care îi informează pe cetățenii români asupra riscului de infecție cu Zika (ZIKV) în 28 de țări și le recomandă celor care au călătorit recent în aceste zone și prezintă simptome comparabile cu cele generate de această infecție să se adreseze medicului.

Potrivit unui comunicat al MAE remis, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat că acest virus cu transmitere locală este prezent în: Barbados, Bolivia, Brazilia, Cap Verde, Columbia, Republica Dominicană, Ecuador, El Salvador, Fiji, Guyana Franceză, Guadelupe, Guatemala, Guyana, Haiti, Honduras, Maldive, Martinica, Mexic, Noua Caledonie, Panama, Paraguay, Puerto Rico, Saint Martin, Samoa, Insulele Solomon, Surinam, Thailanda, Venezuela.

MAE recomandă cetățenilor români care se află sau doresc să călătorească în zone cu transmitere locală a virusului Zika măsuri de protecție personalăîmpotriva înțepăturii țânțarilor (atât în incinte, cât și în exterior, mai ales pe timp de zi — când este intervalul maxim de activitate a țânțarului vector): purtarea de pantaloni lungi și bluze sau cămăși cu mâneca lungă, perioada de repaus să fie asiguratăîn spații prevăzute cu aer condiționat sau cu plase pentru țânțari, chiar și în timpul zilei.

Persoanele care care prezintă simptome compatibile cu infecția cu virus Zika în interval de trei săptămâni de la întoarcerea dintr-o zonă sau țară afectată sunt sfătuite  să se adreseze medicului și să specifice dacă au călătorit recent în astfel de zone sau state.

De asemenea, persoanelor cu boli imune sau cronice severe, celor însoțite de copii mici, femeilor însărcinate (în mod special) li se recomandă să consulte un medic sau să se adreseze unui cabinet specializat în medicină de călătorie și boli infecțioase, înainte de plecarea spre astfel de destinații, pentru a primi recomandări atât cu privire la folosirea repelentelor, cât și a altor măsuri preventive ș profilactice.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță”, care oferă informații, sfaturi de călătorie și posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situații speciale, precum și serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îți poate salva viața!”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare