Revoltător. Cum își bat joc autoritățile din România de cei ce plătesc CAS și au nevoie de analize / Sistemul şi plafonul
„Plătesc milioane la stat. Dar când vine vorba de sănătatea copilului meu, România îmi spune: nu mai avem fonduri”, şi-a început istorisirea, în social-media, antreprenorul Sandu Băbăşan.
Scriu asta pentru că am obosit să aud: „așa merge la noi”. Nu, nu „merge”. Merge doar pentru cine n-are treabă cu realitatea. Eu o am. Am două fetițe gemene. Una dintre ele a avut nevoie de analize uzuale, nimic exotic: hemoleucogramă, fier/feritină, vitamina D – verificări de rutină pentru copii, recomandate de medicul de familie. Am bilet de trimitere. Am contribuții plătite corect. Și totuși, am ajuns să mă simt ca și cum aș cerși sănătate, după ce, anual, plătesc milioane de lei la stat.
Ziua 1 – Biletul de trimitere
Dimineață, medicul de familie. Consult, explicații, totul profesionist. Ne dă bilet de trimitere pentru analizele recomandate. Întreb explicit:
– Cu biletul ăsta, putem face analizele, când?
– Depinde de laboratoare. Sunați, unele au fonduri la început de lună. Dacă nu, vă programează mai încolo.
Depinde este un cuvânt care, în România, înseamnă: de tine depinde să alergi după un drept pentru care ai plătit
Zilele 2-3 – Telefonul meu devine call-center
Îmi fac listă cu laboratoare. Sun. Notez, disciplinat (ca la birou):
Laborator 1: Bună ziua, avem bilet de trimitere pentru copil, analize uzuale.
– Nu mai avem fonduri. Revenim cu programări după data de 15… dacă se realocă ceva.
Laborator 2: Avem loc peste 3 săptămâni pentru trimitere. Dacă doriți mai repede, pe plată e loc mâine.
Laborator 3: Preluăm bilete doar în primele 3 zile ale lunii. Ulterior, doar contracost.
Laborator 4: Fondurile s-au epuizat în dimineața asta. Puteți încerca la alt furnizor.
Și tot așa. În paralel, trimit emailuri, încerc formulare online. Răspunsurile variază între copy-paste-uri politicoase și tăceri lungi. Când aud: nu ține de noi, plafonul de la Casa, mă tot gândesc cum companiile care nu performează au colegi care explică că ea nu are ce face, așa e treaba la ei în firmă.
Ziua 4 – Turul laboratoarelor: ediția plimbă-ursul
Merg personal, cu biletul de trimitere în mână și cu copilul după mine, pentru că uneori dacă veniți la recepție, vedem ce putem face
Recepția A:
Ne pare rău, s-a terminat plafonul.
Și pentru copii? E bilet de la medic.
Știu. Dacă doriți, pe plată vă pot programa astăzi.
Recepția B:
Luați un număr de ordine, vă trecem pe listă și vă sunăm când se deblochează.
Când adică?
Nu vă pot spune. Poate peste 2–3 săptămâni.
Recepția C:
Încercați la CNAS să vedeți ce alte centre au fonduri.
Adică eu trebuie să sun în toată țara ca să verific unde mai există România?
Zâmbet amar, din empatie. Angajații nu sunt problema. Sistemul e.
Încercarea instituțională
Sun la Casă. Sun la call-center-uri. Citesc proceduri. Aflu de excepții, priorități, liste. Practic, aceeași idee: nu există un drept efectiv, există doar DEZORGANIZARE ȘI LIPSĂ DE PREDICTIBILITATE.
Între timp: întrebarea pe care niciun părinte n-ar trebui să și-o pună:
Aștept 3 săptămâni pe trimitere sau plătesc mâine la privat?
Știți răspunsul. L-am plătit a doua oară. Pentru că n-am de ales.
Și mi-am înghițit frustrarea știind că nu toți își permit „scurtătura” asta. Eu am norocul să pot plăti. Dar sistemul nu e construit pentru copii, ci pentru plafon.
Revoltător
„Situația, pe scurt: 12 apeluri telefonice + 6 emailuri + 3 drumuri la recepții. 0 locuri disponibile pe biletul de trimitere în următoarele 3–5 săptămâni. 1 loc disponibil mâine, dacă plătiți. 2 părinți frustrați. De ce mă revolt? Pentru că e dublu absurd”, a relatat Sandu Băbăşan, detaliind:
1. Plătesc corect și mult (vorbim de milioane de lei anual din taxele și contribuțiile pe care le generează munca noastră).
2. Când am nevoie de o analiză banală, statul îmi spune: Mulțumesc frumos, dar nu mai avem bani pentru dreptul tău. Poți să-l cumperi încă o dată.
Nu vreau favoruri. Vreau un sistem care funcționează
Nu cer scutiri sau intrări pe sub mână. Cer trei lucruri simple, ca antreprenor, părinte și cetățean:
1. Transparență zilnică a fondurilor: un panou public (pe site-ul CNAS și în aplicații) cu situația pe fiecare laborator: câte bilete mai pot prelua, pe ce specialități, în ce interval. Fără vă sunăm noi.
2. Standard de timp garantat: dacă ai bilet de trimitere, analizele uzuale se fac în max. 72 de ore, oriunde te-ai programa. Dacă nu, furnizorul pierde bani din contract, nu pacientul pierde sănătate.
3. Plafon per pacient, nu doar per laborator: să existe o cotă minimă pentru copii/pacienți cronici, decontată indiferent.
Propunere: un singur ghișeu digital unde încarci biletul și primești automat slot-uri de programare la toți furnizorii disponibili IMEDIAT.
Revoltător
Şi ca o concluzie: „Fetița mea și-a făcut, în final, analizele. Am plătit. Dar nu despre banii mei e vorba. E vorba despre copilul care nu poate aștepta plafonul. Despre părinții care nu au buget. Despre cum prevenția – cel mai ieftin și mai deștept lucru pe care îl poți face într-un sistem de sănătate (Fabius Antal știe) – e blocată de o foaie și de o coloană de Excel. ROMÂNIA, după câte CAS-uri, CASS-uri, taxe si impozite plătesc: Când vine vorba de copilul meu, aș vrea în schimb ceva foarte complicat: o hemoleucogramă în 72 de ore, pe biletul de trimitere. Fără să mai cerșesc ceea ce am plătit deja. Să vă zic cu programarea la cardiologie? Dacă ai trecut prin aceeași poveste, lasă-ți pașii aici. Să facem coada vizibilă. Poate atunci cineva va înțelege că nu mai avem fonduri nu e o propoziție, e un eșec de sistem”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
