Revedere! Un câine pierdut acum 2 ani a ajuns înapoi la stăpâni (video)
Un câine pierdut de proprietarii săi din Timişoara în anul 2022 a fost găsit ieri de poliţiştii de la Biroul pentru Protecţia Animalelor Caraş-Severin pe o stradă din comuna Fârliug. Patrupedul a fost predat stăpânilor săi.
poliţiştii efectuau verificări în comuna Fârliug privind respectarea de către stăpânii de animale a condiţiilor de deţinere a acestora, când l-au observat pe cățel pe o stradă din localitate.
„După ce l-au scanat cu ajutorul cititorului de microcipuri şi au făcut verificări în Registrul Evidenţei Câinilor cu Stăpân, poliţiştii au constatat că acel câine aparţinea unei familii din Timişoara şi era pierdut încă din anul 2022. Fiind contactaţi de poliţişti, proprietarii au venit imediat din Timişoara, pentru a-şi recupera câinele. Bucuria revederii a fost pe măsură atât pentru stăpâni, cât şi pentru animal”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, potrivit Agerpres.
Microciparea, care a favorizat finalul fericit din acest caz, este obligatorie prin lege.
„Câinii se identifică prin microcipare în termen de maxim 90 de zile de la fătare, dar, în orice caz, înainte de vânzarea sau donarea cu titlu gratuit ori scoaterea în spaţii publice a acestora. Neidentificarea câinilor constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 la 10.000 de lei”, a precizat sursa citată.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.