Expres

REUȘITÃ. În premieră în sistemul medical privat din țară, La o clinică brașoveană s-a efectuat o operație pe cord deschis

  • logomytex.png
 

O premieră în practica medicală românească în sistem privat a fost realizată ieri la Brașov. O echipă formată din cunoscuți chirurgi cardiovasculari, anesteziști și asistenți de bloc operator de la Institutul Inimii din Cluj s-a relocat la Clinicile ICCO, pentru o operație urgentă pe cord deschis. „Pacientul este un brașovean în vârstă de 68 de ani, care a fost supus unei intervenții complicate, de peste 5 ore, fiind necesară o reprotezare de valvă aortică. Bărbatul a ajuns pe masa de operație cu diagnosticul de insuficiență aortică și si-ar fi pierdut viața, dacă medicii nu ar fi intervenit imediat”, ne-a specificat directorul adjunct al clinicii, Oana Crăciun. Bărbatul a mai fost operat pe inimă cu 13 ani în urmă, ocazie cu care chirurgii i-au înlocuit o valvă blocată și i-au făcut două operații de by-pass. Medicii clujeni veniți pentru această intervenție sunt singurii din țară care efectuează de rutină by-passuri aorto-coronariene pe cord bătând și plastie valvulară complexă cu inel, două metode chirurgicale de ultimă generație, având beneficii majore pentru pacienți, comparativ cu cele clasice. „La clinica noastră, lista de așteptare pentru intervenții cardiovasculare cuprinde câteva zeci de pacienți, aceștia urmând a fi tratați în funcție de gravitatea diagnosticului și de ordinea înscrierii pe listă”, a precizat reprezentanul unității medicale.     (C.V.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google