Expres

Rețea inteligentă pentru gaze naturale într-o comună din județul Brașov

Rețea inteligentă pentru gaze naturale într-o comună din județul Brașov

Ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea, a semnat, luni, 44 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Proiectele vizează atât modernizarea drumurilor de interes local, cât și înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră și a sistemelor inteligente de distribuție a gazelor naturale. Printre contracte, și unul pentru Bunești, în valoare totală de circa 570 de milioane de lei.

Proiectul pentru dezvoltarea rețelei inteligente de distribuție a gazelor naturale în comuna Bunești din județul Brașov este finanțat cu suma de peste 9,1 milioane de lei.

Dezideratul nostru este ca toate regiunile ţării să se dezvolte în egală măsură, astfel încât, prin intermediul contractelor semnate în cadrul Programului Naţional de Investiţii «Anghel Saligny», condiţiile de viaţă ale cetăţenilor se vor îmbunătăţi, iar economiile locale vor fi stimulate”, a precizat Adrian Veştea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button