Expres

Rețea de trafic de organe, descoperită în Ucraina

  • article_262026_1.jpg
 

Poliția ucraineană a descoperit o rețea criminală internațională condusă de cetățeni israelieni care timp de trei ani a fost implicată în trafic cu organe. Au fost arestați 12 membri ai rețelei. Din grup făceau parte și patru chirurgi ucraineni. Organele erau prelevate de la cetățeni din Ucraina, Rusia, Republica Moldova, Belarus și Uzbekistan. Donatorii erau femei de condiție modestă, dar perfect sănătoase. Erau recrutate apoi duse în Azerbaidjan sau Ecuador, unde le erau prelevate organele. Beneficiarii erau în general pacienți bogați din Israel, dar și din Europa sau Asia. În total comerțul cu organe pe piața neagă le-a adus traficanților 45 de milioane de dolari profit net în trei ani. Donatorilor li se ofereau 10.000 de dolari pentru un rinichi, iar beneficiarii organelor plăteau traficanților de 10 ori mai mult.
Chinezii fac trafic cu organele creștinilor, tibetanilor și uigurilor, potrivit activiștilor de la Fundația pentru Protejarea Democrațiilor. În aprilie, într-o conferință de presă, David Matas, reprezentând organizația B’nai Brith Canada, și Ethan Gutmann, de la Fundația pentru Protejarea Democrațiilor, au susținut că 9.000 de membri Falun Gong au fost executați, iar organele și țesuturile acestora au fost vândute.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google