Expres

Restricții de circulație pe DN 1E, Râșnov – Poiana Brașov

Restricții de circulație pe DN 1E.

La sfârșitul acestei săptămâni, mai precis în perioada 22-24 septemebrie, se desfășoară Trofeul Valea Cetății Râșnov Pro-X – competiție națională și de interes internațional.

Traseul de concurs este unul consacrat pentru automobilismul sportiv românesc, fiind cuprins între localitățile Râșnov și Poiana Brașov, pe Drumul Național 1E

Având în vedere că siguranța sportivilor și a spectatorilor este imperativ necesară și obligatorie, organizatorii și autoritățile naționale au decis restricționarea circulației publice rutiere pe sectorul de drum desemnat. Astfel, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) – prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov, respectiv Serviciul Rutier al IPJ Brașov au avizat un program restrictiv în ceea ce privește circulația rutieră pe DN 1E Râșnov – Poiana Brașov între km 15+000 (Cabana Aviatorilor) și km 21+000 (Pensiunea Valea Cetății)

Restricții de circulație pe DN 1E

Sâmbătă, 23 septemebrie 2023, circulația este interzisă în intervalul orar 9.00 – 19.00. A doua zi, duminică, 24 septembrie, circulația este interzisă între orele 9.00 și 17.30.

Organizatorii au precizat că traficul poate fi redat publicului mai devreme, dar numai în cazul în care desfășurarea competiției nu întâmpină evenimente neașteptate.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare