Replică puternică a seismului din Haiti

O nouă replică puternică a cutremurului devastator de marți s-a produs ieri dimineață în Haiti. Hipocentrul cutremurului, care a avut magnitudinea de 4,5 grade pe scara Richter, a fost localizat la zece kilometri adâncime, iar epicentrul la circa 25 de kilometri distanță de capitala Port-au-Prince. După puternicul cutremur de marți, care a distrus cea mai mare parte a orașului și a provocat moartea a peste 25.000 de persoane, au fost înregistrate peste 30 de replici seismice, provocând panică în rândul locuitorilor. Oamenii de știință au avertizat că aceste cutremure anunță altele în regiune și insistă pe necesitatea reconstrucției capitalei Port-au-Prince, situată de-a lungul unei linii de falie, cu materiale solide. Ei sunt de părere că o nouă catastrofă este posibilă în zonă. „Această falie este lungă de mai multe sute de kilometri și segmentul care s-a rupt, provocând acest seism, nu măsoară decât 80 de kilometri”, a declarat Paul Mann, cercetător la Institutul de geofizică al Universității din Austin. „Multe alte segmente care nu au cunoscut seisme de câteva sute de ani acumulează presiune” și „orice astfel de segment ar putea provoca un cutremur similar celui care s-a produs în Haiti”, a avertizat Mann.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




