Expres

Renate Weber are două pensii

  • renateweber_2.jpg

Avocatul Poporului Renate Weber și-a actualizat declarația de avere pe 2022, de unde reiese că aceasta a beneficiat anul trecut de venituri substanțiale, comparabile chiar cu cei mai înalți demnitari ai statului. Conform declarației publicate pe site-ul oficial al instituției pe care o conduce, Renate Weber nu deține vreun teren, dar are în schimb un apartament în București și o treime dintr-un alt apartament trecut pe numele mamei sale. Totodată, Avocatul Poporului conduce un autovehicul marca Audi Q3, care costă în prezent între 35.000 și 70.000 de euro.

Renate Weber a mai primit anul trecut 40.000 de euro din vânzarea unui imobil din Prelungirea Ghencea, care are însă o valoare totală de 200.000 de euro. În conturile bancare, Avocatul Poporului deține peste 500.000 de lei (aprox. 100.000 de euro).

Pentru activitatea sa la Avocatul Poporului, Weber a primit anul trecut o indemnizație totală de 145.000 de lei (29.000 de euro), însemnând aproximativ 12.000 de lei pe lună. Veniturile lui Weber nu se opresc aici, iar în 2020 aceasta a mai primit două pensii, una de la Parlamentul European și cealaltă de la Casa de Asigurări a Avocaților. Astfel, Avocatul Poporului a primit anul trecut 180.000 de lei (36.000 de euro) de la Comisia Europeană, pensie de fost europarlamentar, și 40.000 de lei (8.100 de euro) din pensia privată de fost avocat.

În total, Renate Weber și-a mărit conturile anul trecut cu 560.000 de lei (110.000 de euro). Practic, aceasta a încasat pentru fiecare zi de anul trecut puțin peste 1.500 de lei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare