Remus Cernea pleacă din România
La o lună după ce a anunțat public că s-a despărțit de iubita sa, Iolanda Stăniloiu, Remus Cernea se desparte și de România. Fostul deputat PSD a anunțat că pleacă în Finlanda. Și pentru ca telenovela să fie dusă până la capăt, a subliniat că nu și-a luat bilet de întoarcere.
„Dragi prieteni, după 20 de ani de eforturi pe care le-am dedicat schimbării în România, voi face acum tot mai mult pasul și spre acțiuni care vizează întreaga umanitate, nu doar o țară. În cursul după-amiezii de mâine voi pleca în Finlanda, unde mă voi angrena pentru o perioadă mai lungă în proiecte creative care au legatură și cu România, dar nu numai. Biletul de avion este doar dus. Dacă și când voi reveni va fi o decizie pe care o voi lua acolo. Îmi doresc să revin la un moment dat, îmi doresc să pun umărul din nou la ridicarea României. Am muncit din greu și m-am luptat pentru libertate, dreptate, justiție și o dezvoltare morală a societății noastre. Am înregistrat numeroase succese și am contribuit la schimbări de mentalitate de natură să apropie țara noastră de cele civilizate, prospere și dezvoltate din occident. E drept și că de multe ori nu am fost înteles, iar alteori am fost crunt lovit, chiar de către apropiați în care investisem încredere și prietenie. Dar cumva mă așteptam la astfel de lucruri, iar tot ceea ce am avut de suferit m-a fortificat interior în cele din urmă. Voi reveni să lupt pentru România în contextul în care voi avea sentimentul că o pot face într-un cadru eficient, alături de oameni de calitate și că beneficiez de sprijinul foarte multora. Altfel ar fi timp și energie irosite. Vom comunica aici des, iar detalii despre proiectele la care voi lucra vă voi oferi pe măsură ce ele se vor apropia de împlinire. Numai bine vă doresc tuturor!”, a scris Remus Cernea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.