Expres

Reguli de urbanism mai stricte pentru construcțiile în pantă

Reguli de urbanism mai stricte. Primăria a lansat în dezbatere publică Reglementările juridice și tehnice cu privire la întocmirea documentațiilor de urbanism pentru construirea pe terenuri în pantă.

„Suntem datori să protejăm cadrul natural al orașului. Construcțiile de pe dealurile Brașovului se vor face și cu respectarea interesului comunității”.

Viceprimar Flavia Boghiu

Reguli de urbanism mai stricte. Municipalitatea a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre privind modul în care se construiește în municipiul Brașov. E vorba despre zonele de dealuri, versanți, terenuri în pantă. Obiectivul acestor reglementări este de a reduce la minim impactul construcțiilor asupra cadrului natural. În galeria foto sunt exemple de „așa nu”. Se propune un mecanism de control al transformării peisajului local. Acesta e constituit din cerințe și reguli minime privind regimul de construire pe terenuri în pantă. 

„Avem în vedere caracterul deosebit al patrimoniului natural al municipiului Brașov, dealurile din Șchei, zonele care trebuie protejate. Trebuie să avem un set de reglementări specifice privind construcțiile. Această metodologie vizează analiza specificului acestor tipuri de terenuri și reglementările specifice în care se va putea construi. (…) fără să facem aceste precizări (…) putem ajunge să vedem proiecte imobiliare care au aprobat P+2 niveluri conform reglementărilor urbanistice Dar ajung de fapt să sape în dealul întreg sau să-l teraseze întreg. Acest regulament clarifică și reglementează la nivel de detaliu propunerile privind felul în care se poate construi pe patrimoniul natural deosebit din municipiul Brașov, în speță terenurile în pantă”.

Viceprimar Flavia Boghiu

Prin acest document se urmărește, în primul rând, accentuarea importanței etapei de analiză premergătoare demarării proiectelor de construire. Conturarea unor cerințe minime pentru stabilirea limitei teritoriului studiat, studii necesare pentru evaluarea cât mai obiectivă a intervențiilor viitoare și gradul lor de integrare în specificul local, a unor criterii de analiză și evaluare pentru viitoarele investiții din „zonele sensibile”, dar și indicarea unei metodologii de analiză.

Certificat de urbanism, doar cu documentație „beton”

Reguli de urbanism mai stricte. La toate solicitările de certificat de urbanism pentru terenurile din această categorie se vor include, obligatoriu, și următoarele studii: studiul privind raportarea la factorii de risc natural; studiul privind organizarea circulației și impactul traficului asupra zonei studiate; studiul privind soluțiile de echipare edilitară și racord la rețelele edilitare centralizate ale localității (după caz); studiul de însorire; studiul privind granulația țesutului urban și conformarea clădirilor; studiul privind impactul vizual al propunerilor urbanistice; studiul privind vegetația existentă. În acest fel, înainte de a emite un document de urbanism, Municipalitatea va avea o imagine completă a impactului construcțiilor asupra orașului și comunității.

Menținerea în stare naturală a unei părți din teren

Reguli de urbanism mai stricte. O altă reglementare importantă: menținerea în stare naturală a unei părți din terenul pe care se va edifica imobilul. Minim 25% din suprafața de teren va rămâne în stare naturală, fără a fi afectată de construcții (clădiri, construcții supraterane și subterane), căi de comunicație/ alei interioare, împrejmuiri și amenajări (terasări, taluzări, terasamente aferente infrastructurii rutiere). În acest fel, nu vor mai exista situații de taluzare a întregului lot de teren, de afectare a întregii zone de intervenția umană.
Și în ce privește înălțimea clădirilor, documentul clarifică modul de calcul al nivelurilor. Să nu mai existe situații în care dintr-o latură numărul de niveluri este de P+2, iar din partea opusă să fie P+5. Diferența de 3 niveluri fiind încadrată la categoria de niveluri subterane.

Ce se consideră suprateran

Reguli de urbanism mai stricte. Se consideră nivel suprateran orice nivel care are cel puțin o fațadă vizibilă pe cel puțin jumătate din suprafața acesteia. Se interzice reducerea vizibilității fațadei unui nivel prin amenajări ulterioare care nu urmăresc configurația terenului natural, cu scopul încadrării acestuia ca nivel subteran.
Alte prevederi reglementează distanța dintre clădiri, definirea anumitor termeni. Cum ar fi volumetria construcțiilor, spațiile plantate sau împrejmuirile. Pe lângă locuințele individuale, în aceste zone mai pot fi edificate și clădiri colective mici. Documentul prevede că maximum de apartamente dintr-o astfel de clădire este de șase.

Unde puteți trimite sugestiile

Brașovenii pot transmite propuneri de completare sau modificare a proiectului de hotărâre până 10 octombrie. Pe e-mail infopublice@brasovcity.ro, către Primăria Braşov, Biroul Informaţii Publice şi Mass-Media. Prin intermediul Centrului de Informaţii pentru Cetăţeni. Acesta are program luni-joi, 8.00- 14.00, vineri de la 8.00-13.00. De asemenea, pe e-mail contact@brasovcity.ro.

Mai multe, pe brasovcity.ro


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button