Regizorul Cristian Mungiu a fost decorat de Maia Sandu
Regizorul Cristian Mungiu a fost decorat de Maia Sandu
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat vineri, 15 martie, la Cahul, la evenimentul de lansare a cărții scrise de regizorul român Cristian Mungiu, „Tania Ionașcu, bunica mea. O biografie basarabeană”.
Cu această ocazie, Maia Sandu i-a conferit regizorului titlul onorific,, Ordinul de Onoare”, potrivit zdg.md.
În decretul semnat de președinta Maia Sandu sunt menționate meritele deosebite în dezvoltarea și promovarea artei cinematografice și în afirmarea cinematografiei românești pe plan internațional, precum și pentru contribuție substanțială la consolidarea dialogului cultural dintre R. Moldova și România.
„Cu sentimentul că am săvârșit un act de dreptate, i-am înmânat regizorului, scenaristului și scriitorului Cristian Mungiu „Ordinul de Onoare”. Pentru faptul că, prin carte sau film, pune istoria recentă a neamului nostru pe scena întregii lumi. Pentru curajul de a alege teme care nu plac, care dor, care tulbură, dar care se cer asumate și metabolizate. Pentru atenția cu care se îndreaptă spre cineaștii noștri și sprijinul său necondiționat. Cristian Mungiu a declarat că a venit de data aceasta la Cahul și „în prospecție”, privind orașul cu ochi de regizor. Așteptăm cu nerăbdare următorul său film!”, a transmis Maia Sandu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.